„O luptă înverşunată, de la popor la popor, se desfăşoară, începînd de la 1867, între ungurii care, sprijiniţi de tot aparatul de stat, atacă, şi românii care-şi apără naţionalitatea. Lupta se dă pe numeroase căi. Şcolile româneşti sînt prigonite şi închise; celor rămase li se crează condiţii de existenţă imposibile. Numeroase procese de presă aruncă în închisori sau silesc să se expatrieze pe conducători.
Românii sînt excluşi de la orice funcţiune publică şi de la reprezentarea parlamentară. Poporul şi graiul românesc sînt peste tot gonite, batjocorite. Paralel cu acţiunea de prigonire, se duce campania de ademenire: alături de şcolile româneşti, înjosite şi închise, se înalţă în edificii trufaşe şcolile ungureşti; se încurajează dezertorii cauzei naţionale româneşti cu situaţii politice şi materiale ademenitoare.
Furia maghiarismului este exaltată de continuele progrese şi de vaza crescândă a statului român de la sudul Carpaţilor. Românii din Principate, după săvîrşirea unirii, creaseră un stat independent şi aveau în fruntea statului un prinţ dintr-una din marile case domnitoare ale Europei [35]. Ei participaseră la războiul balcanic [36] şi se acoperiseră de glorie la Plevna. Neamul prigonit şi umilit pînă acum îşi înălţa capul cu mîndrie. Legăturile sufleteşti şi culturale, naturale între fraţi, devin suspecte pentru unguri şi constituie cea mai gravă crimă. ”
C. Kirițescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu