Pagini

miercuri, 29 februarie 2012

Cică să nu umblii după avere

Nu umbla după avere, după glorie şi premii
 Câştigate prin o faptă ruşinoasă şi nedreaptă.
Asta-i una. Apoi cată să nu te aduni cu răii
Ci te întovărăşeşte tot cu oameni de ispravă.
Bea mănâncă doar cu dânşii; printre dânşii doar să şezi
Căutând să fii pe placul celor ce au vază în lume.
De la oamenii de seamă înveţi numai lucruri bune,
Iar cu răii de te-amesteci, pierzi chiar mintea ce o ai.
Dacă te pătrunzi de-acestea şi te-aduni cu cei de seamă,
 O să recunoşti odată c'am fost bun sfătuitor.
Kyrne, 'i grea cetatea noastră şi mi-e teamă c'o să nască
 Un bărbat  ce frâu va pune dârzei sale semeţii.
Cetăţenii 's cuminţi încă, însă ocârmuitorii,
Îmbibaţi de-atâtea bunuri vor cădea în mari greşeli.

THEOGNIS, in Bezdechi, St., Antologia liricilor greci, Cluj, Editura de arte grafice „Viata”, 1927

Niciun comentariu: