„Filosofia reprezintă îndeletnicirea cu simple nume şi cuvinte, au spus detractorii ei. Nu cumva au dreptate ? Şi nu cumva au mai multă dreptate decît cred ? Căci e (lestul să-ţi aminteşti de un loc din Sofistul lui Platon (253 a), spre a vedea ce uimitor lucru poate fi cuvîntul. Vorbind despre genurile de realitate şi îmbinarea lor posibilă, anticul spune că se întîmplă cu ele ceva asemănător literelor, în rîndul cărora unele se armonizează între ele, altele nu, în timp ce vocalele circulă prin toate şi le leagă pe toate. Aşa fac genurile de realitate, unde genul lui „a fi" circulă prin toate, şi la fel se întîmplă cu unele cuvinte.
Filosofia ar putea fi, atunci, încercarea de a găsi acele cuvinte care sînt liantul lucrurilor şi gîndurilor, vocalele lor. Că nu au sens prin ele însele ? Dar atunci cum se face că dau sens şi modelează ? Poate că ele însele îşi capătă sens dînd altora ; sau poate că, posedînd un sens deplin de la început, n-ar avea decît unul, pe cînd lor le-ar trebui, pentru cuvenita lor întrebuinţare filosofică, să le aibă pe toate. Cuvînful însuşi îşi încearcă devenirea întru fiinţă prin filosofie.
Dacă însă devenirea întru fiinţă este ori nu o vocală a lumii şi o vocabulă a dreptei fiiosofări, n-o poate şti cel care a rătăcit cu ea prin lume. „Noi nu suntem stăpînii limbii", spunea Eminescu. Şi cu siguranţă noi nu sîntem stăpînii cuvintelor, alunei cînd le închipuim, ca autorul de faţă, plecate să îmbîînzească lumea.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu