Într-adevăr, avangardei îi este propriu un patos antiburghez comparabil în numeroase privinţe cu cel al lui Baudelaire sau Oscar Wilde; în plus, manifestările avangardei (dincolo de multe neclarităţi de gîndire şi inconsecvenţe opţionale) manifestă în genere un plus de activism în sfidarea filistinismului burghez şi poncifelor acestuia. De pildă, F. T. Marinetti scria în Fundarea şi Manifestul futurismului (1909): „Noi vrem să distrugem muzeele, bibliotecile, academiile de orice soi, şi să luptăm împotriva moralismului, feminismului şi împotriva oricărei laşităţi oportuniste şi utilitariste".
De fapt, atît teribilismul cît şi estetismul avangardei (al unei anumite avangarde), n-au fost atît de radicale (adică antiburgheze) şi nici atît de consecvente precum arată ele în manifeste, cazul futurismului şi al lui Marinetti în special avînd o deosebită semnificaţie. Dacă şi Kasimir Malevici {Manifestul suprematismului, 1915), G. Apollinaire (în manifestul picturii cubiste, 1913), Naum Gabo şi Antoine Pevsner (Manifestul constructivist, 1920, sau Andre Breton (în succesivele manifeste ale suprarealismului, începînd din 1924) au pus accentul pe libertatea artei noi faţă de orice servitute morală, politică, ştiinţifică etc, compatriotul nostru Tristan Tzara, în Manifestul Dada (1918) dă dovadă, poate, de cea mai violentă atitudine anticapitalistă şi, în acest sens, nu este lipsit de importanţă faptul că autodizolvarea mişcării dada s-a produs înainte de orice deturnare de la principiile manifestului din 1918. Tristan Tzara arată că „orice operă picturală sau plastică este inutilă; să fie cel puţin un monstru care îngrozeşte spiritele servile şi nu ceva dulceag ce serveşte drept ornament în sufrageriile acelor animale civile care ilustrează atît de bine această fabulă tristă a umanităţii. (...) Scriitorilor care predau morala şi discută sau îmbogăţesc baza psihologică, au, lăsînd la o parte dorinţa cîştigului, o cunoaştere ridicolă a vieţii pe care ei au clasificat-o, subîmpărţind-o şi canalizînd-o. Ei se încăpăţînează în a vrea să vadă dansînd categoriile, imediat după ce se apucă să bată timpul. Cititorii lor rînjesc cu dispreţ şi merg înainte."
Dan Oprescu, Etic-estetic în gîndirea românească, București, Editura Minerva, 1984.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu