O evoluție extrem de interesantă a poziției artistului

„În secolul al XVIII-lea înţeleptul Shaftesbury aproape că se aştepta la o înflorile a literaturii datorită unei “demnităţi personale” crescute în statutul poetului. Fraza lui s-a dovedit a fi profetică. Simţul de a purta “ demnitatea umanităţii”, după cum a spus Schiller, în mâinile sale a făcut a făcut artistul capabil de cele mai mari realizări. Dar treptat, poziţia artistului s-a schimbat. A început să stăpânească peste oameni, aşa cum preotul stăpâneşte peste credincioşi în biserică şi, deja oamenii inteligenţi au început să se întrebe, aşa cum se întâmplase încă din 1872 într-un articol foarte acid din Revizia Trimestrială, ce efect ar avea, în cele din urmă, asupra artei în sine, această evaluare exagerată asupra funcţiei artiştilor, această separare a sferei lor intelectuale de aceea oamenilor de rând, cum, în final, ar duce la necesitatea de o relaţie falsă între valorile umane şi artistice în viaţa artei, şi într-o formă diferită va rezulta în necesitatea de a produce artificialul şi înstrăinarea de la natural şi popular care se presupunea a fi triumful vesel din mişcarea romantică.”[1]

---

[1] "The Sociology Of Litrary Taste"