„După părerea lui Georg Lukacs, este un semn de criză socială acută faptul că se poate face abstracţie de conţinutul etic al manifestărilor estetice, în paralel cu afirmarea superiorităţii absolute a spiritualităţii artistice, luată izolat, ruptă de restul existenţei sociale şi plasată undeva foarte sus pe o ierarhie sui generis în care celelalte lucruri şi valori sînt în mod confuzionist amestecate şi devalorizate ; tendinţa anti-avangardistă a operei lukâcseene din toate perioadele de gîndire, de la Istoria dezvoltării dramei modeme (1907) şi pînă la Specificul esteticului (1963), poate fi astfel explicată nu numai prin anumite „rigidităţi" ale gustului lui Lukacs, ci şi prin convingerea sa fermă că „arta pentru artă" (ca ideologie) şi avangarda (ca manifestare artistică) reprezintă simptomele decăderii unei societăţi condamnate la dispariţie de întreaga desfăşurare a istoriei, ca şi de lupta revoluţionară.[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu