Pagini

marți, 31 iulie 2012

Aşteptare sub nori



Lasa-i, iubito, să se bată,
Ei nu au poame-n livezi,
Fiindcă la rădăcină e baltă,
Mai bine-ai veni să mă vezi.

Ştiu că plouă ca într-o baladă,
Te voi aştepta chiar în drum,
Şi dacă vii, te rog din nou, adă,
Lumina care împrăştie fum.

Ai zis că-ţi place lina privire,
Din ochii căprui, negri sau verzi
Nu i-ai uitat, zici, veche iubire,
Sunt ca atunci: cum vrei să-i vezi.

Au fost, se pare, cameleonici
În altă viaţă sau în alt loc,
Dar numai cu tine erau şăgalnici
Şi când mă priveai scăpărau foc.

Hai, vino, că plouă-n torente
Şi stau nemişcat cum e oaia,
De fulgere s-a speriat şi-un erete
Sunt lacrimi pe-obraz sau e ploaia.

La o întrebare nepusă


Mă întreabă berzele
În prag de toamnă,
Privindu-mi cu dispreţ
Paşii greoi
De ce nu plec.
Unde să mă duc,
Le-a răspuns iarba,
Dacă nu vreau să plec.

Calc cu plăcerele vechile poteci,
Încerc alte drumuri
Când mă plictisesc,
Luna creşte şi descreşte
Cu fiecare clipă.

Soarele.
Ah, Lumina tatălui meu,
Ochii lui albaştri,
Spinarea lui dreaptă
Ca raza.
Braţele lui iubitoare.

Vi-l împrumut
Să vă aline durerile.

E rostul rândunelelor
Să înveţe plecarea.
Eu, piatră
De sub negru pământ,
Sunt una cu sunt.

De dragul Lunii



De dragul Lunii am învăţat să joc
Şi să descopăr cărările,
Părul tău părea c-a luat foc
De parcă dansau ielele.

De dragul apei am luat-o aval
Lăsându-mă depărtat de izvoare
Tu rămâneai sus, doar un val
Te-a încolăcit, cingătoare.

Iubind ce nu este cu patimă
Am rămas fără somn, fără foame
Nu mai eram eu, pe mine mă
Aruncasem în coşul cu scame.

Dar mai drag mi-a fost Soarele,
Cu săgeţile colorând privirile
Pătrunzând păcatele grele
Şi trimiţind în haos vinile.

Până am descoperit alba lumină
Hrănitoare de vis şi vieţi de apoi
Eram fericit, parcă ieşisem din mină
Şi nu voiam să mă duc înapoi.

Astfel te-am întâlnit, fără contur,
Şi-am început să desenez formele,
Îmi creşteu aripe mari de condur
Şi-auzem şoptind îngerul: el e, el e.


luni, 30 iulie 2012

Doină din Ardeal



Zicea Poetul
Că ruşine-i este
Ca pe creste
Luna să răsară
În  Ardeal pe seară.

Şi nu doar ruşine
Fuse-i-a
Că a şi roşit
Şi a lăcrimat
Şi a  blestemat.

La Domnul s-a dus
La Domnul de sus
Şi el mult s-o plâns
Că ce a văzut
Pe acest pământ
Alta n-a zărit
Cât a tot umblat
Şi a luminat.

A văzut români
Slugă la străini
Pe pământul lor
Furat tuturor
De cei venetici
Ajunşi pân-aici.

Şi iar a plecat
Pân la Precista
Şi i-a zis aşa:
Mumă, mumişoară,
Curată fecioară
Scapă-mi tu copiii
Să rămână vii
Şi să are-ogoru
Şi să-şi cânte dorul
Fiul să-ţi trăiască
Şi copii să crească.

Supărare făr-uitare



Supăra-m-aş, supăra,
N-are cine mă-împăca,
Degeaba am eu oi multe,
Mândrei nu-i place la munte.

Am dus oile-n zăvoi
Cerul s-a borşit cu ploi
De necaz că-s fericit
Ca săracul peticit.

Am cerut mesaj din lună
Ca să-mi spună de-i a bună
Dorul meu de mers şi ducă
Precum  cucul fără cucă.

Am să rabd cât am să pot
Şi-apoi am să curg ropot
Pân-ajung la mândra-n sân
S-o păstrez ca un hapsân.

Că atunci când o aveam
O iubeam şi o sorbeam
Cum absoarbe soarele
Lacrima  şi gemele.

În loc de plictiseală



Azi voi privi numai florile
Pe lunguieţele mâncătoare de soare,
Pe roşcovanele îndrăgostite,
Firavele care trec
Neobservate
Obositului ochi.

Nu voi rupe niciuna trofeu,
Voi desena cu privirea
Conturul:
Un suflet de bărbat
O voinţă de fier.
O inimă de femeie
Un ochi către milă.

Şi voi păşi încet peste
Iarba eternă,
Hrană a marilor
Şi nevăzutelor
Fiinţe,
Voi binecuvânta rădăcina,
Mă voi minuna de voinţa trăirii.

Azi voi face
Exact ce-am făcut ieri.

Sunt vechi ca o tulpină de nuc
Ce se întrece
Cu bătrânul stejar.

Azi voi respira
Libertate.

sâmbătă, 28 iulie 2012

Psalm linguşitor



Ce bun eşti, Domnule, ce bun eşti!
Aş zice ca pâinea de bun,
Dar omul se satură şi de ea,
Iar de un-i e foame
Nici n-o vede.

Ca o mamă, aş zice,
Dar ea mai are şi alţii la sân
Şi nu ştie cum să-şi
Împartă bucuriile
Că se supără toţi
(Fie o dată, fie pe rând)
Că nu le dă şi ce
Nu a avut vreodată.

Ca un tată bogat şi puternic
Nu poţi fi
Că tatăl visează mereu
Să-şi reia libertatea.

Nici pământul nu-i pretutindeni
La fel,
Blestemat fiind de necuviinţe umane.
Apa se tulbură
Ca mintea bolnavului,
Norii sunt trecători ca o foftă.

Ce buni eşti, Doamnule,
Nimeni nu este ca tine
Pe Pământ,
În Cer,
În ape
Sau în vis.

Tocmai m-a atins raza
De soare
Şi-am devenit copil.


joi, 26 iulie 2012




Pamflet fără adresă

Cică dacă gândeşti exişti,
A zis vulpea unui iepure,
Dar ultimul s-a salvat prin fugă.

În secolele trecute,
Pe cânda aveau femeile fuste,
Bărbaţii paltaloni,
Iar sexele erau dotate conform
Aparenţelor,
Funcţiona şi rostul gândului.

Mai aproape
De zilele negre
N-a mai fost nevoie
De înserare
Ca să-şi facă îndrăgostiţii
Declaraţii,
Au scris porcării pe pereţi.

Cu vremea,
Zidurile s-au prăbuşit.

Continuă să licăre
Nesimţirea.

Mâine, poimâine
Va da în flăcări.

miercuri, 25 iulie 2012

Proverburi



Omul înțelept vede
Pragul de jos
Când se lovește
De șeful de sus.

Cel și mai înțelept
Învață din prostia altuia.
Nu trebuie decât să privească.

Copilul
Care nu s-a încălzit la pieptul
Mamei
Se tovărășește cu câinii străzii.

Când baba nu are ce face
Se uită sub fusta nurorii,
Iar politicienii dau legi.

Eu însumi,
Când am chef să dau picioare în fund,
Scriu proverbe
Și devin înțelept.

Mai bine o prostie din capul tău
Decât una furată din cărți.
Unii cred că înțelepciunea
A fost scrisă pe zidurile cetății
Ca să aibă ei ce scrijeli.

Triluri pe arșiță



Dor, dor, dor
De nu zbor
Aripile-n cor.

Dar m-oi vindeca
De te vei juca
Sub umbrela mea.

Într-un fag
Chiar de-i larg
Doru-i sarcofag.

Vino pe-nserat,
De mult așteptat
Patul e sărat.

Îți cânt la ureche
Vom fi o pereche
Ca-n povestea veche.

marți, 24 iulie 2012

Fragment de noapte



Ce dansau copacii,
Ce dans nebunesc
Rupturi de jazz şi cea-cea,
Uneori şi-o ciuleandră.

O salcie rebelă
(Evident mincinoasă
Ca orice pletoasă)
Mi-a trimis o crenguţă
Peste obraz
(Pentru haz).

Nu, n-am plâns de durere:
Mă gândeam
Dacă în cer
Se revoltă norii,
Dacă stelele se atrag şi resping
Lăsând luminile
Să se întretaie
În săbii nevăzute.

Du-te, mi-ai zis,
Şi m-am dus
O treaptă mai sus.

Cu fiecare lovitură de aripă
Cerul devenea mai aproape.

Liniştit şi bun.

Aminteşte-ţi azima.

luni, 23 iulie 2012

Lună personală



Chiar nu este nou sub soare
Cum a zis chiar răsfăţatul,
Iar mi-a dat Luna scrisoare
Crezând că-mi voi vede saţul.

Fireşte c-a zis bonsoar,
Într-o românească şuie,
Eu eram pe balansoar
Şi muşcam dintr-o gutuie.

Nu eram un timp romnatic,
Numai că visam prostii
Şi roşeam din orice tic
Parcă mă pierdeam prin vii.

Ori prin vii ori prin livezi
Căutând doar mere coapte
Şi-o fetiţă cu ochi verzi
Cărei să-i răspund la şoapte.

A venit abia spre ziuă,
Se dădea c-ar fi prinţesă
Şi m-a frânt ca într-o piuă
După ce m-a prins în lesă.

Pân-la ziuă n-am fost om,
Parcă aş fi tras la coasă
Sau aş fi tăiat un pom.
E râdea. Era mireasă.

Poiana cu păpădie



Doar sânii unei grecoaice
Mai aveau perfecţiunea
Păpădiei
(Dar era o iluzie:
Pe vremea anticilor nu exista
Aparatură perfectă de măsurat
Şi totul se rapăorta la ochi –
Inteligent ochi, curat ochi, strălucitoare minte).

Risipa din poiana galbenă
Este egalată
De perfecţiunea albului
Care înconjoară
Gălbenuşul de ou.

Într-o zi, iubito,
Am să desenez
Umbra unui plop
Cu gândul că-mi va arăta
Drumul săgeţii spre cer.

Când voi ajunge
În grădina raiului,
Am să cer voie tatălui
S-o văd
Pe Maria Magdala.

Am bănuiala că
A păstrtat printre firele
Părului ei
Beat de iubire
Stropii de la spălarea picioarelor.

Dragostea ei rotundă
Ca soarele păpădiei.

E găsită poiana, copilo,
Flori de gutui
Aşteaptă rotunjirea.



Al 15/lea poiem postmodern



Se pune virgulă
Între subiect şi predicat
Chiar când subiectul e predicat
Lat,
Iar predicatul e dus
Sus,
Cu iahtul,
Bată-l păcatul.

Se fură fabrici,
Case de bani,
Bolovani
(Ăştia-s golani),
Dar să furi vorbe
Cu probe,
Asta nu-i veste de presă
E poveste
Ministru cu creste,
Preşedinte ce este
La partide
Din tinde.

Un securist
E trist
Că i-a luat locul
Unul cu trocul,
Iar altul plânge
Că n-are-a linge
Blide
Din tinde.

La trebunal
E bal.

Doar o dorinţă



Nu mi-e dor de moarte, Doamne,
Ea e ceva ce un este,
N-am de ce s-aştept eu  în iatac
O babă doar cu-n dinte. Otrăvit.

Dar mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor
De un somn la pieptul tău,
De o mângâiere peste frunte,
De un zâmbet ca un răsărit.

Aş pluti pe-o mare liniştită
Singur eu cu faţa înspre cer,
Tu la cârmă, veşnic matelot,
Îngerii în jurul tău potop.

Şi pe-un nor aş ţopăi şăgalnic,
Prefăcându-mă că aş aluneca,
Vulturii pleşuvi de mi-ar lua urma
Ar zâmbi când m-ar străfulgera.

Şi mie-e dor, cum este dor măicuţei
Să-şi revadă fiul iar copil,
Să mă strigi cum vântură lumina,
Să-mi aduci aminte că mă ştii.

La Arnoteni, printre văleni


            

Luna e beată,
Ca o găleată
Stă peste poartă
Şi tot mă ceartă.

Nici eu nu-s treaz
Sunt un mânz breaz
Hrănit cu praz
Să trec pârleaz.

Şi plec agale
La mine-n vale
Să scriu cântare
Pentru matale.

N-am nicio stimă
Pentru vreo rimă,
Dar fac o schimă
Rup o inimă.

De-o fi de fată
Mai cerc o dată
Şi-am s-o las lată
Într-o covată.


La Arnoteni, printre văleni


Luna e beată,
Ca o găleată
Stă peste poartă
Şi tot mă ceartă.

Nici eu nu-s treaz
Sunt un mânz breaz
Hrănit cu praz
Să trec pârleaz.

Şi plec agale
La mine-n vale
Să scriu cântare
Pentru matale.

N-am nicio stimă
Pentru vreo rimă,
Dar fac o schimă
Rup o inimă.

De-o fi de fată
Mai cerc o dată
Şi-am s-o las lată
Într-o covată.

duminică, 22 iulie 2012

Joc în doi



Acum ştiu: voi vorbi despre plopi,
Despre gândul care urcă spre nori,
Primăvara vom mângâia iarba
Şi vom da nume la firavele flori.

Tu vei zice că sunt mulţi pretendenţi
Că doar nu e vreo secetă-n lume
Că ai acasă o droaie de cereri,
Dar la expeditori sunt doar glume.

Nici eu nu voi fi mai prejos,
Te voi compara cu eterna mireasă,
Cu Luna, cu floarea de colţ
Sau cu a vieţii frumoasă crăiasă.

Pe seară vom intra în cerdac
Doi salcâmi ce-şi dau mâna în cer
Vor ţese  cămaşă timidă de mire
Dacă vei cocheta, nu  disper.

Noutăţi amoroase



Sunt fugit de acasă, iubito,
Dimineaţa m-a prins pe colină
Sporovăind cu un melc
Care-mi ţinea un curs de lumină.

Apoi un greier cânta la pian
Pe o melodie de la mamă ştiută
Se făcuse roşu din pasiune
Ca tine când de iubire eşti mută.

Nu mai mă vezi prin oraş, copilo,
L-am lăsat la iubitori de arginţi
Nu mai sunt supărat pe netrebnici
Doar sunt sătul de traiul în ginţi.

Visul meu e nucul din deal
Busolă am o cărare îngustă,
Mă spăl la izvor şi fluier din frunză
Şi fac declinări cu Prust şi cu frustră.

(Puteam să folosesc fusta ca rimă
Dar ai fi zis că sunt neîmplinit
Sigur că sunt şi încă voi fi
Chiar acum am ţintă punct infinit).

Dacă vrei (sigur că ai să vrei)
Te aştept dicolo de cărare,
Nu te speria, nimeni nu vede,
Totul e duh, linişte, boare.

Ruga dimineţii de vară




Mai dă-ne apă, Doamne,
Chiar de am risipit-o
(Şi păsările cântă în zadar
Dar nu te-ai supărat).

Ţipă a jale o prigore,
Şi frunzele se-ndreaptă spre adânc
Un brad a-ngălbenit de frică
Şi mie gândul s-a îmbâcsit.

Regina Nopţii se închină ţie,
Norii ne ocolesc grădina,
Mai dă-ne şi duh, Domnule,
Tu ai şi nu te sărăceşti.

Puţină minte de ne dai
Am şti la ce e bună sarea,
Cât loc e pentru toţi sub soare.
Mai dă-ne şi azi apă, Doamne. 

sâmbătă, 21 iulie 2012

Înserare



Se văd aburi coborând
Dinspe munţi înspre văi,
În timp ce
Alte corpuri de armată
Urcă din văgăuni spre înălţimi.

Se întâlnesc, îşi dau bineţe,
Se împreună în ceremonial discret.

Aş picta respiraţia acestui bivol uriaş
Care acoperă ca pulpana
De la haina tatălui
Întreaga zare.

Cine pe cine aşteaptă?
Întreabă Steaua Polară,
Ieşi tu, iubite Luceafăr de Seară,
Sau voi trimite mai înainte dorul.

Roţile Carului
Aşteaptă întunerecul negru.
Sunt unse cu păcura
Neliniştii,
Şi a păcatului nemărturisit.

Din înălţimi
Spiritul Sfântului
Dirijează
Orchestra iubirii
În gama do:
În do minor,
Pentru copiii plecaţi
De acasă.

Aleluia.

BALADA LU MOŞU AL MEU




Iată, vine dimineaţa,
Un motiv să-mi treacă greaţa,
Şi-ncă unul să zâmbesc
Că am un nepot să-l cresc.

De fapt nu îl cresc chiar eu
C-ar ieşi un teleleu,
L-aş învăţa să se ungă
Cu speranţa dintr-o rugă.

Că ăl de are credinţă
Este om, dar e şi fiinţă,
Nu trăeşte din mâncare
Ci se-ntreabă ce sunt oare.

Că aşa a fost Iacov
A crezut că prin alcov
O să ajungă pe creastă
Şi a luat un pumn în coastă.

De-l văzu frate-său şchip,
Şi-aşa a trecut un hop,
Că nu l-a muiat cu turma
Şi mai mult cu ce-o urma.

Şi-a urmat ce spun eu az
Bine e când ai necaz
Cum te scoli să caţi lumină
Şi-o să-ţi fie viaţa lină.


De nu mă credeţi, nu-i bai
Şi-aşa nu vă cer mălai
Şi nici apă, că am brumă
Şi-mi spăl sufletul c-o glumă.

Iubito, iar sunt




Iubito, iar sunt tânăr,
Iar umblu prin livezi
Şi-n loc de pietre scumpe
Visez tot la cai verzi.

Ştiu că îmi trag piciorul
Şi-am sulţi în grumaz,
Iubito, sunt tot tânăr
Dovadă că fac haz.

Am fost mai ieri la munte
Unde-au fost stăpâni saşi,
Şi m-a sunat bătrânul
Să-mi ceară să fiu naş

La un nepot de-al lui
Uitat printr-un vechi sat
Iubito, eu sunt tânăr,
El crede că-s băiat.

Nu spun tot ce-am păţit
Într-un castel măreţ
Sub un stejar de soare
Că zici că-s vorbăreţ.

Dar spun ce bazaconii
Mi-au trecut ieri prin cap.
Iubito, cred că-s tânăr
Că mă gândesc la pat.


Cântec de laudă



Te laud, Domnule,
Doar de plăcere,
Nu am ce să-ţi mai cer
Fiindcă mi-ai dat
Mai mult decât aş fi ştiut
Să spun.

N-am ochi de vultur,
Dar văd lumina
În infinite nuanţe
(Încearcă pictorii de secoli
Să te imite,
Iar o dată în veac chiar reuşesc,
Eu însumi am combinat două-trei tuburi
Şi o pânză semăna cu un câmp).

Ca un cerb
Mă îndrept spre apă,
Ca un piţigoi îndrăgostit
Scot triluri,
Miros gândul iubitei
De la kilometri lumină.

Iartă-mă, domnule,
Am obosit
Şi nu pot continua numărarea
Darurilor tale.

Că multe sunt, Doamne,
Şi bine rânduite.
(Dă şi prietenilor mei, prietene,
Că ai de unde
Şi le şi ştii nevoile
Mai bine decât ei).





vineri, 20 iulie 2012

De aduceri-aminte



Era în adânc,
Se ivea printre frunţile
Munţilor,
Se ridica alene,
Cum se desparte de pământ
Un bătrân îndrăgostit de viaţă.

Bătea inima dacului
În ritmul jocurilor romane :
Mânjite de sânge, de răpiţi, de trădaţi.

Erau la locul lor
Coloanele mândriei :
Doar se prăbuşiseră,
Le mâncaseră carii timpului,
Crăpaseră,
Se înegriseră.
Îşi pierduseră rostul.

Mai sus,
Spre ţara lui Dragoş,
Lemnul creştea ca fiul orfan:
Mai agale, mai cu noduri,
Plângând răşină.
Rotunde noduri,
Luminoase neguri.

Şi Duhul veghea.

Ceasornic al nemuririi.

vineri, 6 iulie 2012

Sunt cel mai bogat



E uşa deschisă la casă,
Dar nu vă sfătuiesc să intaţi,
Nu că n-aţi avea ce fura,
Cum se văieta glumind
Un poet Moisi
Uitat chiar de Aron,
Dar ţin bogăţia afară.

Am auzit că un liberal are doi munţi
Şi o groapă,
Iar un ungur maghiar tot ce e peste
Sighetul lui Gheorghi.
Cel mai tare e unu cu nişte cifre scrise sub un card,
Văr bun cu un socialist democrat,
Dar spuneţi voi dacă se compară cu
Mine: Unu la puterea unu egal Infinit.

Mă scol dimineaţa
Si mă aşteaptă
Zâna Zânelor la fereastră,
Feciorele lumii stau în grădină
Şi-mi întind buze umede
Colorate în culori fără nume,
Negăsite nici în dicţionare Oxford.

Poftiţi la dans,
Prieteni,
Salonul e cât de aici pân-la voi,
Orchestra cântă fără partituri,
O gaiţă neinvitată stă pe margini
Şi râde,
Eu zâmbesc mânjeşte
Şi număr invitaţii
(După prima mie, iau în calcul
Doar zecile de mii).

Dacă voi ziceţi că nu
Ştiu care harap buzat
E mai bogat decât mine,
Vă invit să vă luaţi tălpăşiţa
Şi să vă duceţi la pupături cu el.

Psalmul 109 Bis



Dumnezeul laudei mele,
Acum spun ce păţesc
Eu cu fraţii mei
(De fapt doar eu, dar nu mă pot
Despărţi de ei
Şi nici nu vreau):
Eu le vreau binele,
Iar ei mă bârfesc
Şi dau cu vorbe de ocară în mine.

Nu le vreau binele
Cu forţa
Cum fac păgânii
Care au pătruns în
Pământul tău sfânt,
Nu le cer să se închine domnului meu,
Doar le spun
Că negru se cheamă negru,
Albul alb
Şi că între alb şi negru
Se află o infinitate
De tuburi Rafael, Michelangelo sau Rembrandt,
Culori pe care le vedeau impresioniştii
De trei sute şaizeici de ori pe secundă.


Vrea doar
Să aibă şi ei Dumnezeu,
Domnule,
Mai departe e treaba lor dacă
Rămân daltonişti,
Hortişti,
Modernişti,
Schimbişti,
Pontişti,
Băsişti
(Adica fire de praf
Pe papucul lui Alah.
Colţul din dreapta stângii, jos).


joi, 5 iulie 2012

O minune, două minuni


 Cum pot alerga caii, iubito,
Fără să tropăie,
Cum se strecoară ei prin
Ziduri de piatră,
Cum împrăştie ceaţa.
Cum îmi alungă tristeţea.

Mă trezisem bătrân,
Pleoapele atârnau ca o cortină
A unui teatru prăfuit
Dintr-o provincie
În care copii răsfăţaţi sunt stăpâni.
Oglinda se răzbuna
Arătându-mi cearcănele,
Şi privirea o întreba
Al cui chip îl reflectă.

N-am apucat să plâng:
Caii tăcuţi intrau pe fereastră,
Calmi ca o mamă ce-şi simte
Sânul plin
Şi fiul respirând regulat.


Lumina îi împingea către mine.
Nu tropăiau, nu tropăiau.
Numele tău, dragoste,
E lumină din triluri cereşti.

miercuri, 4 iulie 2012

Patru iulie, fără America



Luna
Deşi rotundă,
Nu mai e ca sânul de fecioară,
Nici logică
Precum o problemă de geometrie
Simplă.

Era tristă, iubito,
E tristă.
Copii fără minte o răstoarnă
De parc-ar fi dovleac.

Priveşte-l cu atenţie
Pe ulimul peţitor
Şi când vei reuşi să observi
Diferenţa dintre el
Şi-un bostan,
Să-mi scrii.

Iubito, astăzi
Nu vin la întâlnire,
E prea multă prostie în palate.

Mâine nu voi căuta răsăritul
Spre ruşi,
Totdeauna m-a deranjat
Mirosul cizmei.

De dor de ducă



Rătăci-te-ai, rătăci
Dară cine m-ar iubi,
Cine alt m-ar mai cunoaşte
Şi m-ar paşte.

Şi m-ar duce în livezi
Unde-aşteaptă ochii verzi
Să culeagă suc de rouă
Chiar de plouă.

Cine m-ar urca la stele
Şi mi-ar arăta pe cele
Cu răceală dar noroc
La soroc.

Şi prin apă cin-m-ar trece
Când nu vrea Oltul să sece
Şi podarii stau la pândă
Să mă prindă.

Ş-apoi cum să pierzi poteca
Singură am zis eşti neica
Al de ştie să m-adoarmă
Într-o palmă.

Cu o mână şi-o strânsoare
Mai pre jos de cingătoare
Şi cu-o vorbe la ureche
Parc-am streche.

Nu am spaime, nu am şoc
Doar o ţâră de noroc.
Cel noroc ce-l am doar eu
Cam mereu.


Cerere şi răsplată


Am strigat
În pustiu
Apă, apă, vreau apă
Şi de îndată ce am deschis ochii
Pentru buze însetate am avut,
Pentru îmbăiat
Pentru spălatul picioarelor,
Pentru dăruit.

Mă tăvăleam de căldură,
Ardea capul ca soba supraîncălzită,
Inima tremura de frig
Şi în mijlocul febrei am şoptit
Că aş vrea mângîieri,
Iar o mână ca de mamă
Mi-a atins fruntea
Şi m-am trezit ca nou.

Lumină, lumină,
Voiam
Simţindu-mă coborât
În adâncul pământului
Si ai apărut tu.

Punct fix în univers,
Punct mişcător,
Sâmbure de viaţă,
Fruct copt.

Şi tată şi mamă.

marți, 3 iulie 2012

Plângerea lui Neemia



Domnitorii noştri,
Chiar şi unii regi
Au făcut nedreptăţi cu duiumul,
Cam câte fire de iarbă încap
În carul lungit, pregătit pentru snopi.
Dar tu, domnule, ne-ai iertat.

Preoţii noştri s-au întins
La taifas cu ei,
S-au împreunat în afaceri,
Cu neamuri şi credinţe păgâne,
Cu muieri străne,
Ba chiar şi ei între ei
(Piei, Satano!).
Dar tu, domnule, ne-ai iertat.

Părinţii noştri au dansat
Şi de voie şi de nevoie
Pe melodii de aiurea
Şi şi-au învăţat copiii să tacă
Şi să înjure
(Dar numai în gând,
Ca să nu primească
Picioare la popou).
Dar tu, domnule, ne-ai iertat.

Acum avem ca împărat
Împăiat
Un copil fără minte.
Iartă-l şi pe el, domnule,
Iartă-ne şi pe noi,
Că avem destule pe cap.
Mereu, domnule,
Ne-ai iertat.
Mai fă-o o dată.