Se certau ursitoarele
Ca țațele
(Printre garduri, nu la piață,
Că acolo fac pe doamnele,
Iar la târg nu le iau adevărații
Bărbați (oltenii, că trebuie să aibă
Și franțuzii așa ceva) cu ei.
Prima îl scosese pe Napoleon
Din pântecul mamei
Și de pe insulă
(Că se nimerise să aibă picioarele calului
Cu gleznele spre Asia),
Iar acum se credea mare specialistă în imperii.
A doua dansase pe fruntea lui Goethe,
Iar copilul, trezit,
A cerut o hârtie și-a logodit-o cu o catedrală.
N-a trăit mult rodul nunții, dar neamțului
Nu i-a păsat prea mult
Și a pornit alt război.
Dar Honore, ce facem cu Honore,
Au început să plângă ielele,
Și zorii care se apropiau
Le-a împăcat pe ele,
Ursitoarele,
Frumoasele,
Nemăritatele,
Nenumitele,
Nespurcatele,
Mândrele,
Scumpele,
Dragele,
Iubitele,
Stelele,
Izvoarele.
Și-au început dansul
Prinse
Fără nici-o mână slobodă.
Așa, așa, așa,
A rostit cea mică:
Fătul acesta, când va da din mână
Popoare să nască,
Vânturi să bată,
Mările să se-odihnească,
Oamenii să mișunează
(În franceza secolului nouășpe,
Unde mi-am încurat eu caii,
Învățându-i să meargă în buestru).
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu