Un diagnostic marca Petre Pandrea

„Istoria sufletească a celui plecat dela nescio şi trecut prin tragicomedia raporturilor cu comunitatea se carac­terizează prin importanţa acordată exteriorului. Imperiul lui intim este dominat de această obsesie sub formele cele mai felurite: fie ca datorie de conştiinţă a poziţiei lui individuale faţă de conceptul « popor », fie pornind dela concluziile unei cercetări scientiste a morfologiei sociale. 
In Apusul tradiţiei şi conştiinţei religioase evoluate se adaugă pitorescul crizei imortalizate de figura lui Renan, adică trăirea probabil insuficientă a valorilor absolute sau neputinţa acceptării radicalismului lor şi intrarea în real printr'o aruncare peste bord a absolutului. Dela această treaptă se păşeşte conform temperamentului şi întâm­plării — sau presiunii sociale — în oportunism, psiho­logism ori agnosticism estetizant.

Este de prisos să spunem, că tipurile deosebite nu se întâlnesc în ideala lor puritate (inteligenţa românească nu posedă public tipul dogmaticului absolut, nici politic şi nici religios), ci sunt în general imperfecte, se amestecă 

şi se întâlnesc pe linii comune. De exemplu, agnosti­cismul estetizant şi dogmatismul disperării sunt fraţi ge­meni, aflaţi în vrăjmăşie de moarte. Linia lor familială este criticismul, adică nemulţumirea radicală:faţă de stă­rile prezente.”

Petre Pandrea, Portrete și controverse.