Pagini

marți, 21 februarie 2012

Eternul cântec, eterna chemare


Bate în poartă poștașul
Sau vântul nu are
În ce se opri,
Tocmai voiam să scriu versul acela
Care n-are nevoie de punct.

Nu-ți fie teamă, copilo,
De veștile
Care vorbesc de cutremur,
Pământul se-nvârte
Pe aceeași orbită
Așa cum ochii mei te urmăresc,
Dar nu gem.

Nu sunt flămând după veşti,
Știu că în spatele geamului
E privirea ta
Ocrotitoare ca rugăciunile mamei.

Poate să vină poștașul,
Poate suna până-i amorțesc
Mâinile.
Cântecul de care am trebuință
Sună-n urechi
Ca un cântec de leagăn.

Doar tu știi
Dacă mai locuiesc în același sălaș.

Niciun comentariu: