Bate în poartă poștașul
Sau vântul nu are
În ce se opri,
Tocmai voiam să scriu versul acela
Care n-are nevoie de punct.
Nu-ți fie teamă, copilo,
De veștile
Care vorbesc de cutremur,
Pământul se-nvârte
Pe aceeași orbită
Așa cum ochii mei te urmăresc,
Dar nu gem.
Nu sunt flămând după veşti,
Știu că în spatele geamului
E privirea ta
Ocrotitoare ca rugăciunile mamei.
Poate să vină poștașul,
Poate suna până-i amorțesc
Mâinile.
Cântecul de care am trebuință
Sună-n urechi
Ca un cântec de leagăn.
Doar tu știi
Dacă mai locuiesc în același sălaș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu