Pagini

joi, 23 februarie 2012

Cererea lui Solomon către Iahve


Ți-aș cere, Domnule,
Să-mi crească pletele
Până la pământ
Și să se minuneze lumea,
Dar fratele meu Absalom
Și-a împiedicat capul în ele
De l-au străpuns săgețile urii
(După ce inima-i secase
Otrăvită de praful așezat pe tronul lui Israel
Neștiind că nu tații ridică pruncii la cer
Ci iubirea înțeleptelor mame).

Ți-aș mai cere să se rostogolească-n călduri
Fecioarele
Pe poteca pe care voi trece,
Dar cine cunoaște urmele vulturului pe cer
Și inima femeii după ce ai întors capul.

De la învățații lumii, Domnule,
Nu mai țin minte nimic:
Unul pe altul se dau jos de pe taler,
Balanța se înclină în favoarea șireților,
Minciuna are togă de aur,
Judecătorii râd de cuvântul dreptate,
Doftorii vând cenușa morților drept balsam.

Mă agăț de o spusă a tatălui,
Închinată ție,
Trag de ea cum trag muribunzii de ultima gură
De aer:
Fă-mi bucuria de-a nu-mi licării ochii
La bogăție.

Să-mi pâlpâie în negrul nopții
Cuvintele tale.

2 comentarii:

yakshaver spunea...

Excelenta poezie!

yakshaver spunea...

Excelent poezie!