Pagini

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Rugăciunea nerisipitorului

    
Nu ai nişte poze, frate,
De prin drumurile
                        Pe care ai umblat,
Nu ai desenat nimic
O schiţă, ceva, n-ai adus
Care să-mi arate cum e lumea
Dincolo de sârma ghimpată,
Dincolo de gardul
Nesuferitului de tată.

Dacă nu ai păstrat nimic pentru mine
Şi nu-mi povesteşti
Cum trăgeau de tine femeile
Lasă-mi şi mie hainele tale,
Doar o noapte
Să simt miroase străine.

Apoi, să te prefaci
Că vorbeşti în somn
Ca să aflu şi eu cum gem femeile
Flămânde.

Nu-mi mai povesti despre roşcove
Şi porci,
Se găsesc din belşug
Şi pe-aici.


De prin psalmul 53


Cândva, nebunii nu aveau curajul
Să latre
Că nu există
Dumnezeu,
Proştii păşteau porcii
Sau culegeau dude.

La Băileşti nu aveau voie să intre
În vorbă cu bătrânii
Şi gospodarii
Fiind urmaşi de beţivani
Care-şi vânduseră pământul
Sau de mincinoşi patentaţi.

Acum cei ce conduc poporul
Şi-au pierdut minţile
Şi-i ronţăie pe bieţii oameni
De parcă ar roade popcorn.

Dar curând îi va lepăda Dumnezeu
Cum leapădă pământul gheaţa
În luna lui martie ghioceleanu.

Atunci să vezi chiote  de fericire.


vineri, 29 noiembrie 2013

Hamlet Tristul


Hainele negre
Care-mi acoperă trupul
Sunt un fals,
Ca masca actorilor de tragedii.
Cei care poartă măşti vesele
Sunt mai mincinoşi
Decât tatăl minciunii.

Eu însumi sunt fals
Ca sunetul unei tobe sparte,
Ca îndrăgostitul care visează doar sex,
Iar mama a fost cinstită
Doar când a ţipat că o doare
Ieşirea mea la lumină.

Du-te spre mânăstire, Ofelia,
Acolo colcăie negrul,
Mormintele,
Săbiile ruginite,
Tăciunele,
Capacul necurăţiei
Şi râurile de neputinţă.

Până mai ieri auzeam voci pe ziduri,
Acum pereţii sunt coşciugele
Fiilor tăi.
Ai mei.
Nicidată ai minciunii.

Atât mi-a rămas,
Aruncarea vălului.


joi, 28 noiembrie 2013

Ziua neagră-albă a lui Nichita

      
Era mai frig ca acum,
Mai frig ca-n luna lui februar,
Mai rece ca la Polul Nord,
Mai tremurândă ca în singurătate.

Dar era alb
Ca-n câmpul capsulat
Cu flori de bumbac,
Cam ca trupul unui copil
În apa botezului.

Nu ştiam de ce era frig,
Un ştiam de ce era alb
Înainte de Crăciun
Şi
Înainte de Anul Nou.

De ce, domnule, am întrebat
Un înger care plana în văzduh
Şi se îmbrăcase în negru
Ca un bătrân călugăr.

Mi-a răspuns
Cu un singur cuvânt.


A, da, Nichita.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Taki, taki, takinare


Tot întrebi, Creolina,
Dacă te mai înşel,
De parcă ştie cercul
Când e banal inel

Sau dacă dă raportul
Albina lângă stup,
Ah gura ca meliţă
De când vreau s-o astup

Şi să mai afli clar
Că te înşel mereu
Cum ploaia se ascunde
În proaspăt curcubeu.

Cu marea cea albastră
Nu te-am mai înşelat,
Că stând cu faţa-n sus
Păreai c-ai oldul lat

Te mai trădez cu iarba,
Cu munţii şi câmpia,
Cu cioara de pe ram
Şi chiar cu ciocârlia.

Dar cea mai mare crimă
Care-ţi va da suspine
E că nici-ai habar

Că te înşel cu mine.

Vis cu zăpadă

                
Tocmai ciopleam un cuvânt
Aşteptând noaptea să-l slefuiescă
Prin lovituri fine cu vocalele inimii.

Şi am visat că lustruiam
O statuie
Din abanos sau lemn de tisa,
Fibră tare şi încăpăţânată
Cum sunt privirile
Unei mame vitrege.

Până s-o încălzesc
Şi să-i simt sânii întărindu-se
Sub palmele mele
S-a transformat în alb.

Alb de marmoră,
Ald de uitare,
Alb de deşert,
Alb de gheaţă,
De gol,
De tăcere,
De singurătate
Alb de negru
Şi alb de fum.

Mama culegea petale de flori,
Cu seminţe ascunse în spiritul frumuseţii
Şi le semănă făcând semnul crucii.

Când te-am văzut prima oară
Albă ca fulgerul

Am ştiuat că ai prins rădăcină.

marți, 26 noiembrie 2013

Amintiri a-mestecate


Erau atât de orbi
Încât o urcaseră pe tractor
Pe tânăra Ilenuţa,
Iar eu atât de naiv încât
Speram ca vântul
Sau viteza vehicolului
Îi vor ridica rochia
Să voi zări ceva
Din misterul femeii.

Pe atunci, fiicele îşi reclamau mamele
Că nu sunt suficient de revoluţionare,
Iar taţii nu le răspund cu respect
La salutul voios de pionier.

Vitoria Lipan nu mai căuta ucigaşii soţului.
Îşi ucidea ea fiul şi bărbatul
Că nu voiau să se înscrie
În colhozul Anei Pauker
(Anuşca noastră, cum o gâdila în şedinţe
Un avocet ratat, de origini dubioase şi fost elev
La Mânăstirea Dealu).

Pierdut printre rânduri
De porumb şi de poeme
Vedeam în fiecare fată
O Julietă nemuritoare.

Mâine vei pricepe, Creola,
De ce sunt fascinat
De apusul soarelui.



Vinovatul Hamlet


Pot spune despre mine
Că sunt un om cinstit,
Dar dacă mă gândesc mai bine
Descopăr păcate
Care nasc întrebarea
Ce rost a avut mamă să mă nască.

Sunt capabil  de greşeli
Pe care nu pot să le numesc
Şi nu am haine să le îmbrac în cuvinte.

Zac în mine
Şi imaginaţia nu le poate da formă,
Iar timpul nu e de-ajuns
Să le dea substanţă.

Şi asemenea indivizi au dreptul
Să se târască între cer şi pământ.

Nu sunt singurul aşa, Ofelia,
Pe niciunul dintre oameni să nu-l crezi.

Şi Ofelia zice:
O, ceruri, ajutaţi-l voi!


luni, 25 noiembrie 2013

De la profetul Ezechiel, capul 36



În jarul geloziei mele
Vorbesc împotriva altor neamuri
Şi împotriva Edomului,
Urmaşii lui Esau
Care nu ies la luptă dreaptă
Pe câmp deschis
Şi trăiesc ca şobolanii
În crăpături de munţi
Pândind trecătorii.

Edomiţii şi-au însuşit
Ţara Mea
Şi s-au bucurat râzând pe furiş,
Cinici şi lacomi.
Şireţi ca diplomaţii,
Şi-au folosit inteligenţa
Ca să-mi dispreţuiască poporul
Şi să jefuiască
Roadele pământului sfânt
Udat de sudoare şi de sânge.

Pentru că s-a zis  despre tine
Că ţi-ai mâncat neamul
Şi ţi-ai îngropat bătrânii înţelepţi,
Acum promit că nu va mai fi
Cum a fost.

Vă voi boteza cu apă curată

Şi veţi primi un duh nou. 

duminică, 24 noiembrie 2013

Trandafirul din Saron


E neagră şi frumoasă,
Crescută la ţară,
Privită de soarele amiezii
Şi scăldată sub lună.

Nu e singura frumoasă la trup,
Cu ochi de căprioară
Şi mersul ca o melodie săltăreaţă,
Dar numai ea a spus
Că sunt iubit pe merit
Şi nu prin nu ştiu ce farmec.

A vrut o vreme
Să-şi păstreze frumuseţea,
Dar zilele treceau prea greu,
Iar o noapte făcea cât un an.
Patul
De la o margine la alta
Era ca un deşert,
Iar odaia cât drumul pân-la stele.

Doar când auzea
Paşi la fereastră
Intrau grijile-n sac
Şi-mi şoptea
Că nimeni nu mai e ca mine
Sub cer.

Acum spuneţi voi,
Fiice ale Ierusalimului
Şi voi tineri din Babilon,
Dăcă aţi fi avut putere

Să rămâneţi la uşă.

Decizia lui Simon Cananitul


De azi voi lăsa gândul
Să alerge din cetate în cetate.
După un plan riguros
Şi cu un scop sigur,
Nu cum făceam înainte
Când obiectele îmi acopereau văzul.

Am primit puteri uriaşe
În cuvânt
Şi în braţ.
De astăzi dracii vor fugii din calea mea
Sau îi voi arunca în adânc.
De azi voi vindeca boli
Şi voi curăţi pe reproşi.

Dacă voi intra într-o casă
Voi cina cu gazda ca la mama,
Adică pe fugă,
Dar cu zâbet pe buze.

De voi fi alungat de careva,
Îmi voi scutura praful
De pe ciubote
Şi voi pleca mai departe.

De azi înainte
Îmi voi aminti
Că pe lângă Simon Kifa
A mai fost ales
Şi Simon Cananitul.

Deschideţi uşa:

De azi voi învia morţi.

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Fel de feliu de chemări


Ia vino aici, mă băiete,
Îl auzeam pe tata strigând,
Dar nu mă întrebam pe cine cheamă
Şi o luam la fugă,
N nu spre el, ci spre grădina bunicilor,
Unde şi săream gardul,
Să scap de chelfăneală.

Ia vino aici, zici tu,
Clipind şăgalnic printre gene,
Cu buze roşi,
Cu buze calde,
Cu miere pe limbă,
Cu sâni de sirenă,
Cu picioare de căprioară
Şi inimă vie.
Nu vin acum,
Dar e clar că nu rezit până la capăt,
Până la cap,
Până la urmă.
Urmă de turmă,
Turmă de oi,
Turmă de capre,
Viaţa să crape.

Ia vino încoace,
Mă cheamă coasa
Şi îi răspund:

Ai greşit casa.

vineri, 22 noiembrie 2013

Bocet contemporan


Am fost la târg,
Dar nu la Gaudeamus,
Unde se bucură tinerii
Fiindcă sunt tineri
Şi nu le e de trebuinţă
Un alt motiv
Când pot întinde mâna, culege stele
Şi împleti covoare
Pe care să păşească zeiţa iubirii.

Târgul meu era târg de bătrâni,
Cu zâmbete false,
Burţi de sătui,
Icoane de staniol.

E  o nedreptate
Strigătoare la iad
Când lumina arată ridurile
Şi când profeţii
Binecuvântă golul.

Ce înţeleaptă era
Măgăriţa unui profet
Care s-a aşezat de-a curmezişul unei poteci
Şi nu a vrut să pângărească ce era
De lăudat.

Sau invers,
Nu mai îmi amintesc bine
Fiindcă eram şi eu scos
La vânzare.

La târg.

Meditaţiuni de mic dejun


Ce-mi place să mă răsfăţ
În antecamera trecerii,
Sunt din nou pisoiul mamei
Cu stea în frunte
Şi cu ursitoare pe umeri.

Oamenii se împiedică de mine
(Unu, doi, unu doi,
Muncitorii sunt cu noi,
Unu, doi,
Şi ţăranii sunt cu noi,
Unu, doi,
Şi deştepţii, foşti eroi,
Unu, doi).

Mulţi, puţini
Au multă treabă
Şi dau buluc la drumul larg
Care duce la porţile uzinei
De tocat muşchi,
Spinări,
Iluzii
Şi sentimente naţionale.

Eu, leneş de când mă ştiu,
Cu certificat de zăbăuc,
Pândesc un vultur pleşuv.

M-aş prinde de aripa lui
Şi l-aş ruga să mă ia la cer.

Visez cum voi trăi
Când nu vor mai fi secunde.

Şi astfel mi se face lumină
În anticamera eternităţii.



joi, 21 noiembrie 2013

Despre înviere

                       
                        Mă întrebam dacă am vreo legătură
Cu umbra din apă,
Mişcătoare ca aerul
Şi mistuitoare ca flacăra.
Era la fel de neliniştită ca mine
Când caut de unde am venit.

Dar unde mă voi duce, domnule,
Dacă picioarele nu mă ascultă
Şi nici nu voi avea, ca Petru,
Cine să-mi lege şireturile.

Ai zis că rătăcirile vin
Din necunoaşterea
Adevărului
De dincolo de literă.

Privesc scrisa ta
Ca pe o comoară găsită
În curtea moştenită
De la părinţi,
Eu fiind primul născut.

Nu desprind străfundurile mării,
Bat razele în scoici
Şi mă orbesc.

Ai milă de prietenul tău,
Domnule,
Şi descifrează semnul învierii
Prin puterea
Celui Preaînalt.



Sfaturi de la Dosofteiu


Dacă vei avea chef de joacă,
De dimineaţa şi până seara
Să colinzi livezile,
Să intri în iazuri până la gât
Şi să fii primul la alergare,
Dar să nu uiţi să stai şi sub apă
Până te vor da plămânii afară.

Ce să faci când vei fi tânăr
Nu are rost să de-învăţ,
Sunt atât de tari pornirile
Că degeaba voi spune armăsarului
Să stea blând
Sau taurului că-mi e de trebuinţă
La arat.

La bătrâneţe
Să-ţi aduci aminte
Că nu erai singur când te-ai născut.
Femei îmbrobodite
Bătrâne meştere
Plus ursitoarele
Aşteptau să te ridice spre cer.

Astfel că dacă te chemă cineva
Să te duci undeva sau orişiunde,
Să-ţi aminteşti de ce au luat cei doi ucenici
O măgăreaţă şi pe mânzul ei,
Deslegând-o.


Dumnul avea trebuinţă de ei.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Apocaliptică trează


Şi la ce va fi fiind bună
Înţelepciunea
Când e câmpul plin de dovleci
Putrezi,
Iar prazul îngheaţă
În cămări din plastic.

Vulturii nu sunt cântaţi
De poeţii de salon,
Locul curtezanelor e luat
De saltelele cu sârmă ghipată,
Şi singurul lucru neinventat
E marca de ţigară
Cu numele Penelopa.

Vin veşti proaste dinspre Bizanţ,
Mediterana se pregăteşte de îngheţ,
Păsările migratoare nu mai caută cuiburi.

Nu de război este vorba,
Ci de neputinţa de-a mai privi
Ochii cuiva
Care să nu te întrebe
Care ţi-e ultimul preţ.

Chiar aşa, îmi răspunde
Femeia iubită,

Cât mai ai de gând să trăieşti.

luni, 18 noiembrie 2013

Desen estival


Apleacă-te spre stânga
Să nu-ţi bată lumina
Drept în ochi
Şi să lăcrămeze viorile.

Chiar acum cântă
O melodie compusă de mine
După ce te-am văzut prima oară.

Erai mai sus,
Păreai urcată pe un deal,
Iar eu la poalele livezii
Aşteptam să dea în pârg
Fructele adolescenţii.

Cri- cri, se zbenguiau greierii,
Obosiţi de căldură,
Chiţ- chiţ, se jucau şoarecii de câmp
Imitând ciripitul de păsări.

Apleacă-te spre mine
Să pot găsi ritmul rondelului.
Atinge-mă încet,
Cum arcuşul se gâdilă
Pe coarda unui armăsar
În călduri.
Apleacă-te.


De pe la 146 psalm

           
Nu vă puneţi speranţa
În cei puternici,
Că nu sunt decât umbre de tauri
Şi-şi pierd vlaga
De îndată ce-i scopesc
Mai marii lor.

Pier ca orice muritor
Exact când se cred mai în forţă,
Iar sufletul lor dispare
Ca aburul,
Aşa cum li se pierd şi proiectele.

Altceva e cu omul
Care se raportează la cele veşnice,
La adevăratul Dumnezeu.

De acoloe vine apărarea săracului,
A prizonierului,
A văduvei,
A copilului orfan,
A celui asuprit de judecători
Şi stresat de procurorii necinstei
Sau de portăreii majorităţii.

Adevărata dreptate
A Domnului meu
Împărăteşte până la sfârşit.

De aceea mă şi trezesc dimineaţa
Să compun o cântare
Şi să vă invit
La o laudă în cor.

Glorificaţi-l pe Dumnezeu!

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Temeri contimporane



Mi-e teamă să adorm
Sub copaci umbroşi,
Lumina mi s-ar părea trădată,
Iar tristeţea mea
Ar întrista-o pe mama
Care m-a desenat ca pe-o narcisă.

Îi era frică să nu mor
Şi nu închidea ochii
Cât e noaptea de lungă,
Convinsă că zmeii cei răi
Nu au curaj să mă atingă
Cât timp e cerul senin.

Tata nu se speria de moarte,
Doar de câini îl prindea groaza
Că veniseră câţiva perceptori
Şi-i muşcaseră din felia de pâine.

Nu s-a mai atins de pâine de atunci
De parcă ar fi fost un blestem
Că netrebnicii au dinţi
Ca toţi oamenii.

Mi-e teramă să închid ochii
Să nu-mi fure aleşii poporului
Visele.

Mă tem. 

Nedumeriri senine


Printre altele
Multe şi mărunte,
Dar, mai ales, mari
Cât carul care ducea snopii la arie –
Nu pricep de ce plâng mamele
Când li se întorc fiii acasă,
Că doar se observă că sunt sănătoşi tun
Şi au mai crescut.
Şi unde se duce tristeţea când rămân singure.

Eu mă uit în oglindă
Şi nu ştiu cu cine stau de vorbă,
Deşi străinul
Mă priveşte cu bunăvoinţă.
Aseară chiar m-a invitat la culcare
Şi nu mi-a cerut să mă demachez:
Ştia că aşa este starea mea naturală:
Umbră de câmpie.

Noroc că la trezire

Fereastra explodase de lumină.

vineri, 15 noiembrie 2013

Între seară şi răsărit

        
Nu te trezesc să vezi răsăritul,
Cum aruncă scântei pe pământ,
Prefer să ţin aminte o noapte
Şi să fredonez romanţe în gând

Era mult mai frig ca acum
Sau era foarte cald, n-am habar,
De emoţii oricum eram plin
Fiindcă-ţi primisem trupul în dar

Aş fi vrut nu ştiu ce, că aveam
Tot ce voisem, norocul în drum,
Trebuia doar să întind mâna.
Ah, teama de trezirea în scrum.

Tu ai fost ca zâna isteaţă
Care tot bântuia prin poveşti
Juma îmbrăcată, juma goală
Şi ai reuşit să-mi vorbeşti

Ce ai spus nu ţin minte nici dacă
Mă chinui şi mă picuri cu ceară
Mergeam pe ape, călăream iepe
Nu mai conta că era prima oară.

M-ai mângâiat cum ştia mama
Să-mi pună pe frunte o mitră.
Îmi zicea prinţ, tu mi-ai spus rege
Când ai şoptit: deschide şi intră.


joi, 14 noiembrie 2013

Vis realizat

           
Am să te aştept într-un copac
Să fim mai aproape de nori,
Din crengi subţiri îţi voi face cunună,
Din frunze acoperământ pentru zori

Ai înţeles că nu va fi nimeni
Care să pângărească noul meu rai,
Diavolii vor fi strânşi în turbincă
Şi eu voi fredona Lorelai

Versul va fi de tine legat,
Cum te visam deşi erai nenăscută
Şi cum te-am urmărit la fântână
Cu trupul întins, lipsit de-orice cută.

Cel mai mult voi zăboi
Şi voi revedea ca filmu-n reluare
Asupra zilei în care-ai cerut
Să fugim amândoi în lumea cea mare.

Nu am fugit şi nu o vom face,
Chiar de n-oi crede ce mult te-am iubit,
Lumea nu mai are nimic să-mi arate,
O clipă cu tine adia infinit.

Ziua era scurtă, dar deasă-n trăiri
Nu mai rămăsese nimic de-întâmplat
După ce am coborât pe pământ

Şi m-ai botezat Verde-Împărat. 

De pe la Psalmul 105


Avem dreptul să ne fudulim,
Dar nu arătând automobile de tinichea vopsită,
Cruci la gât cât roata carului,
Mirosind a apă de baltă
Stătută pe alte maluri de fluvii
Sau frecând între degete valori de plastic.

Lăudaţi-vă
Cu minunea pe care a făcut-o Dumnezeu cu voi,
Adevăraţii fii ai lui Avram.

Cei din sângele lui
Sunt înconjuraţi de fraţi ismaeliţi
Şi rezistă,
Dar voi, fiii credinţei,
Nu aveţi pe nimeni de-un neam
Lângă voi
Şi staţi bine-mersi
La umbră
În timp de arşiţă
Şi la soare
Când bate vântul.

Cum au murit leniniştii leneşi
Vor muri şi troţkiştii diplomaţi,
Acelaş troc îi înghite pe toţi.

Lăudaţi pe Domnul
Popoarelor.



marți, 12 noiembrie 2013

Sensul vieţii


Când eram mic
Am vrut să mă bat cu zmeii,
Iar de unul,
Chiar de mine făcut,
Am urcat până la nori
(era ceaţă,
Iar cerul coborâse în copacii
De care mă legănam).

Mai târziu, tânăr fiind,
M-am luptat cu balaurii
Care îmi plimbau iubitele pe străzi
Şi în trăsuri de aur,
Lăsând la pământ vreo doi-trei.

M-am împotmolit
Când am jucat poker
Cu artiştii,
Că fiecare avea un as pe mânecă
Deşi nu-l folosea.

Şi tu umbli după lucruri mari?
Am fost întrebat de vocea unui proroc,
Iar eu am răspuns că aşa e.
Îţi voi da ca pradă de război,
Mi-a promis,
Chiar viaţa ta,

Oriunde vei merge.

luni, 11 noiembrie 2013

Din jurnalul Feciorului născut cu stea în frunte


Hei, m-am adresat vântului,
Voind să aflu unde se duce
Că de unde vine îmi era limpede
Că nu ştie nici el.

Nu a vrut să-mi răspundă
Ori nu aflase încă
Fiind şi el
Un simplu slujbaş
Înhămat la căruţa cerului.

Atunci i-am cerut să mă ia cu el,
Asumându-mi riscul
Să mă pierd în văzduh,
Dar şi să fiu liber
De poftele pământului.

Te duc eu, am auzit la ureche,
O şoaptă,
Te duc eu, a repetat,
Cu mine vei cunoaşte lumea
De aici şi lumea pe care o ştiu
Doar  cei cu stea în frunte născuţi.

Nu am stea în frunte, am protestat,
Şi am dus mâna să probez,

Dar ea deja mângâiase semnul.

duminică, 10 noiembrie 2013

Cerul ca un acoperământ

                     
Frumoase culori
A împrumutat de la tine
Tânărul mesteacăn
Şi ce tinereţe i-ai dăruit
Când i-ai atins frunzele.

O uşoară adiere
Şi-i ajunge pentru întreaga iarnă.

Dar ce-i iarna, a întrebat iubita,
Rotunjind privirea ca un sân,
Ce poate fi
Când nimic nu este mai suav
Decât aşteptarea.

Atunci am văzut ceaţa
Schimbându-se în rouă.
Îngerii Domnului cântau osanale,
Eu devenisem mic
Precum vârful de ac al albinei
Şi priveam senin
La chipul ei şters
Şi alungit ca un desen bizantin.

Şi s-a luminat la faţă,
În timp ce mesteacănul
Se înălţa.

Păşea cu rădăcini spre munte
La întâlnirea cu mine,
Cu ea,

Cu alaiul de îngeri.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Încremenirea în zâmbet


Vorbiţi în şoaptă
În preajma copiilor
Să nu li se sperie zâmbetul
Şi să nu li se îngreuneze genele.
Când plânge un copil
Se lovesc norii între ei
Şi sufletul mamei e străpuns
De fulgere.

Călcaţi în vârful picioarelor
Să nu li se sperie inima,
Şi să nu le audă tristeţea
Caii din grajduri.
Herghelii întregi ar necheza
Şi s-ar sinucide
De nu ar fi legaţi
De iesle.

Citiţi-le zâmbetul de pe chip
Şi învăţaţi-le puterea
De-a ierta.

Acum cred că vei înţelege,
Iubito,
De ce trag cu dinţii de copilărie
Şi nu vreau
Să mă maturizez.

Zâmbetul,
Zâmbetul meu
Deschis ca o paranteză
Spre eternitatea clipelor
Din ceruri.


Dinspre Cântarea cântărilor


Întreagă eşti ca o anforă,
Umplută cu ulei de măslină
Nu mai mă mir când aluneci
Ca apa dintr-o fântână preaplină.

Capul e drept ca o o coloană
Cum numai grecii ştiau să ridice,
Iar gâtul e delicat ca zefirul,
Când adie prin snopul de spice.

Sânii, două rodii în pârg,
Rotunde cum e Luna deplină
Nici nu este nevoie să fie atinşi
Şi ameţesc de miros de verbină.

Picioarele sunt stâlpi delicaţi,
Rotunjiţi de meşteri dibaci
Să se desfacă fără de voie
Nu reuşesc nici meşterii vraci.

Astfel că nu pot pătrunde-n iatac,
Nici de-ar veni cândva alte vremi,
Mi-aş fi pus de mult pofta-n cui,

De n-aş fi crezut că mă chemi.

Apocaliptică II

                
Îndrăcitul trăia printre morminte,
Îşi rupea hainele
Se tatua,
Vorbea vrute şi nevrute
Urcându-se pe dâmb
Ca să-l audă lumea.

Astăzi trăieşte în birouri capitonate,
Joacă la ruletă,
Îşi plimbă automobilele pe străzi,
Strânge bani mulţi în bănci,
Îşi laudă prostia pe sticlă.

Nu se pot scoate demonii din el
Şi arunca în mare,
Marea dă în clocot de gunoaie,
Valurile ei sunt de păcură
Şi duhnesc.

Se stârveşte veacul,
Cum a spus oarecare,
Şi se schimbă.

Îndrăcitul de ieri
Voia să-şi urmeze liberatorul,
Cel de azi concurează
Pentru un post mai de vază
În armata întunericului.

Ar vinde orice,
Chiar şi munţii i-ar schimba
Pe o mantie

De pleavă.