„Filosoful Schelling a susţinut că universitatea trebuie să formeze numai oameni de
ştiinţă, cercetători, şi nicidecum profesionişti, deoarece scopul ei este de a spori potenţialitatea conştiinţei, nepreocupându-se de nici un alt lucru care ar putea coborÎ demnitatea ştiinţei pure. Este, desigur, o concepţie frumoasă şi atrăgătoare, căci nimic nu poate întrece în splendoare ştiinţa pură şi adevărul. Nu trebuie să se uite însă nici un moment că întreaga cultură a popoarelor este în funcţie nu numai de idei pure, ci şi de realitatea socială. Situaţia economică, formele sociale, clasele, viaţa spirituală dintr-un anumit moment, iată atâtea elemente care determină în mod necesar structura culturii şi a tuturor instituţiilor ştiinţifice.
Privind prin această prismă menirea universităţii noastre, înţelegem uşor pentru
ce nu ne putem opri la vechea concepţie schellingiană. Universitatea de azi trebuie să urmărească un scop mai complex şi mai multilateral. De aceea, pe lângă cercetarea ştiinţifică şi crearea ştiinţei, care formează esenţa ei şi Îi justifică dreptul la existenţă, universitatea trebuie să-şi propună Încă două ţinte, şi anume: formarea personalităţii spirituale a studentului şi pregătirea pentru o profesiune.[1]
[1] Petre Andrei, Sociologie generală, Ediţia a IV-a, Iaşi, Polirom – Fundaţia academică „Petre Andrei”, 1997, p.12.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu