Snobismul avangardist

„Există în istorie o bătă­lie (sau cel puţin îmi imaginez că a existat) cînd din pri­cina ceții o întreagă armată s-a autolichidat fiindcă nişte generali credeau că pot lupta mai bine fără a-i consulta pe meteorologi.

Într-o pagină din admirabila sa carte Remember, A. E. Baconsky vorbeşte despre disperarea cu care „pro­vincialul" se aruncă (poate dintr-o nevoie compensatorie) în snobismul avangardist (fenomen descris în spaţiul unui orăşel austriac, orgolios de provocarea sa aruncată capitalei, sub raport literar). Dar ce însemnează de fapt a fi „pronvincial" ? Bacovia făcea avangardă la Bacău, evident fără să aibă sentimentul că revoluţiona poezia vremii, dominată la Bucureşti de St. O Iosif şi P. Cerna sau de alte voci, uitate, de la „Semănătorul" ; dar toc atunci, la Bucureşti, nişte poeţi minorisimi, în cercul „Vieţii noi" al lui O. Densusianu credeau cu adevărat că fac avangardă, în vreme ce — la Cernica — într-o chilie de călugăr, Arghezi scria probabil Rugă de seară.

„Avangarda" europeană s-a născut în 1918 la Zurich, care era departe de a fi centrul mişcării literare a lumii, ci un oraş liniştit de provincie. La Paris, care se pretindea încă centrul autentic, gloria lui Franccis Coppee nu se stinsese cu totul.”

Mircea Zaciu