Elogiul frumuseții

Ce aripi aveai, printesă,

Cum strălucea sub soare conturul,

Cât aur îți acoperise lunge picioare

Și cum amuțisem ca un copil

Împlinit de cântecul mamei.

Când zburai

Se minuna aerul,

Vântul lua lecții de strecurat printre munți,

Condorul le spunea puilor

Să-ți deseneze deschiderea.

O lume de păsări,

Îngeri cu năframa pe față

Trăgeau cu ochiul clipind

Să-ți admire suplețea.

Mi-a fost teamă să te ating,

Femeie,

Cândva iubisem un fluture.

Mi-a lăsat pe degete

Spectrul solar

Apoi abia a mai reușit

Să se miște.

Îi cânt de atunci dimineața

Imne de slavă.

El tace

Și doar tu zâmbești

Privind spre fereastră.

Spune-mi când vei vrea

Să culegi nectarul:

Voi sta neclintit

Ca o coloană dorică.