„Marele moment în care gândirea greacă, păstrată de Orient, o penetrează masiv pe aceea a cuceritorilor musulmani poate fi situat la graniţa dintre secolele III/IX-IV/X. Exista atunci o veritabilă şcoală de filosofic creştină, în limba arabă, la Bagdad. Un efort susţinut a permis traducerea masivă a operelor greceşti de filosofie, medicină, astronomie şi matematică. Topica sau Analitica secundă, ale lui Aristotel, au constituit de timpuriu obiectul unei vii atenţii, ca şi comentariile la opera Stagiritului ale lui Ioan Philopon sau Alexandru din Aphrodisia.
Trebuie menţionată opera metodică, de o mare siguranţă filologică, a creştinului Hunayn ibn Ishaq. Sofistul, Republica şi Timaios, ale lui Platon, ajung de asemenea în tărâmul islamului, ca şi numeroase opere apocrife, de altfel.
Al-Fărăbî va comenta Legile. Trebuie insistat asupra creării unei opere al cărei succes în Orient va fi considerabil: Teologia, atribuită lui Aristotel. De fapt, aceasta este o compilaţie din lungi pasaje extrase din ultimele trei Eneade ale lui Plotin.” [1]
[1] Jacqueline Russ, coordonator, Istoria filosofiei, vol. I, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 2000, p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu