Literatară „reprezintă” „viaţa”, iar „viaţa” este, în mare măsură, o realitate socială, cu toate că atât lumea naturală şi lumea interioară, subiectivă a individului au format şi ele obiectul unor imitaţii literare. Căci nu este mai mai nobil scop al unui scriitor decât refacerea realității, crearea de vieți pilduitoare sau, dimpotrivă, care trebuie evitate.
O operă de artă nu este izolată, şi, pentru a o „recunoaşte”, este nevoie de o cercetare în ansamblul a cauzelor şi motivelor după care depinde şi care o explică. O operă de artă, un tablou, o tragedie, o statuie, ţin de un ansamblu, de opera totală a artistului, care este autorul ei. Autorul trăieşte într-un timp anume, societatea din jurul lui funcţionează după reguli sau cutume care nu sunt eterne şi nici general valabile, contemporan cu el sunt mai mulţi creatori, formaţi la şcoli diferite, dar și cu opțiuni diferite. Apoi, opera lui având o destinaţie, autorul va fi cu gândul la posibilităţile şi la voinţa și puterea de interpretare a receptorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu