Pagini

duminică, 12 februarie 2012

Național/european


„Horia Stamatu atacă naţionalismul epocii Ceauşescu, în care românilor li se permite să se afirme că sunt români, dar nu europeni; romanitatea n-ar fi nimic fără Europa, fapt decisiv pentru naţionalismul interbelic, care «nu era pentru cucerirea vreunei părţi din lume, nici pentru exterminarea vreunei populaţii, ci era în primul rând pentru siguranţa unei Europe, în care și România să fie sigură. Astfel sentimentul naţional, chiar în cazul „naţionalismului" se întemeia într-un sens, în ceea ce înseamnă a fi român, şi într'un consens care era Europa. ..Naţionalismul zgomotos al oficialităţii de astăzi este numit „patriotism ", dar acesta este un naţionalism golit de sens, pentru că „patrie" nu este luat de la „părinţi", deci dela ce-a plămădit spiritul poporului român, ci dela teritoriu.» (Scrisoarea unui european, Drum, an 11, nr. l-2,ianuarie-iunie 1975).” 

Marian Popa

Niciun comentariu: