„În satul românesc tradiţional, timpul apare în două moduri, ceea ce face cu putinţă ca cercetarea să fie făcută din două puncte de vedere: timpul ca fenomen pozitiv, fenomen legat de ştiinţa pozitivă populară — pentru că există şi o astfel de ştiinţă în înţeles de cunoştinţă pozitivă —, inseparabil de observarea obiectivă a mersului astrelor, şi timpul ca fenomen calitativ psihologic, fenomen legat de credinţe şi obiceiuri, inseparabil de observarea strictă a rînduielilor impuse de tradiţie. Cel de-al doilea este punctul de vedere ce ni 1-am însuşit şi în perspectiva căruia an-i executat lucrarea prezentă.
Ceea ce ne interesează pe noi aici nu este atît modul cum calculează şi denumeşte omul satului nostru arhaic timpul şi unităţile lui, cum îl raportează şi măsoară la mersul cerului pentru ordonarea vieţii lui practice; pe noi ne interesează ce era timpul pentru acest om, care îi era natura şi ce însemnau pentru el aceste fenomene ca prezenţă activă în viata sa în alt mod decît un cadru material, cantitativ. Pentru a putea face această cercetare, a trebuit să mergem acolo unde am putut găsi datele necesare, adică conştiinţa omului, viaţa sa interioară.
Ca şi în cazul spaţiului, cercetarea noastră merge către cunoaşterea mecanismului de gîndire a ţăranului din comunităţile rurale tradiţionale, către elementele intelectuale şi emoţionale care au generat o concepţie şi o viziune asupra lumii prin fundamentalele cadre ale spaţiului şi timpului, ce apar şi se exprimă în toate formele şi manifestările de viaţă ale omului şi colectivităţii.”
Ernest Bernea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu