„În Prindeţi vulpile (1978), vocaţiei analitice i se asocia voluptatea povestirii, romanul fiind conceput în două planuri convergente, mediind impactul dintre structuri umane antinomice. Preluând sugestia primului roman, în unul din planuri se medita din nou, dar pe alte coordonate conflictuale, asupra culpei, însă nu atât în sensul identificării ei ori al asumării inconştiente, cât al atitudinii în faţa acesteia. Prezenţa unor zone de umbră obscurizează uneori reflecţia lucidă, calmă, amânând soluţia anesteziatoare: „Habar n-avem de ce trăim, se gândi, ne lovim unul de altul şi n-avem timp într-o viaţă de om să ne legăm unul altuia o rană". În planul al doilea al cărţii se sonda, printr-o tehnică total diferită şi într-un stil care se adapta prea fidel convenţiilor, spaţiul rural, cu o viaţă încropită din tipare, cu multe întâmplări sustrase unor semnificaţii precise şi revelatoare.”
Vasile Chifor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu