Pagini

sâmbătă, 5 mai 2012

Romanță fără lacrimi


Șoptește-mi chiar în glumă
Că tot nu m-ai uitat,
Și chiar de știi că-i fals,
Mai scoate un oftat.

Acela cald din suflet
Care-nsemna orice,
Nu cred că cercu-i mort
Cum tot declară Nice.

Văzi că deja glumesc,
E vindecată rana,
Chiar și simțirea-i rece
De când deschisă-i vana.

Și vinul de căpșună
Sclipește în pahară
(Când voi avea o rimă
Poeme-am să scriu iară).

Să știe lăutarii
Că-s îmbătat cu vise,
De nu ești Penelopa,
Eu tot voi fi Ulise.

Niciun comentariu: