„ÎNCĂ din timpuri străvechi, simbolurile folosite
drept sprijin al gîndirii şi drept memorie a izbînzilor omenirii au fost un
veşnic izvor de iluzie şi uimire. întreaga umanitate a fost atît de izbită de
proprietăţile cuvintelor privite ca unelte ce pot stăpîni obiectele, încît în
fiece epocă li s-au atribuit puteri oculte. La prima vedere nu este mare deosebire
între atitudinea vechilor egipteni şi cea a poetului modern. „Toate cuvintele
sînt semne ale spiritului", spunea Walt Whitman, „Nimic nu este mai legat
de spirit decît ele. Oare de unde vin ? Cîte mii și zeci de mii de ani au
străbătut pînă la noi ?" Dacă nu ne dăm bine seama de profunda influenţă
a superstiţiilor legate de cuvinte, nu vom înţelege nimic din permanenţa unor
obişnuinţe lingvistice larg răspîn-dite, care încă mai viciază chiar şi
raţionamentele cele mai fine.”[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu