Eterna iarbă verde

Mă voi îmbrăca în verdele câmpiei

Și voi alerga ca un mânz

În salturi încete, cu prudență,

Să nu mi-o ia trupul la vale,

Dar nici în zbor.

Am nevoie de legături

Cu tatăl pământ,

Cu tatăl mamă,

Cu tatăl bunici,

Cu fiii care privesc scurgerea apei.

Azi voi rupe un fir de iarbă

Verde fir,

Negru pământ,

Albastru cer

Și-i voi citi rădăcina.

Numai dragostea mai este

Atât de eternă.

Când bate vântul,

Vino, iubito,

Și te apleacă pe obrazul meu

Negru și ud

Ca pământul.

Te lipește

Cum se așterne făr-să se rupă

Iarba mereu verde

Pe cearșafurile seninei

Eternități.