Pagini

duminică, 20 mai 2012

Grupare funcţională


Pentru  Mercer (1956, p. 27): „O comunitate umană este o grupare funcţională de indivizi care trăiesc într-o anumită localizare geografică la un moment dat, împărtăşesc o cultură comună, sunt aranjaţi într-o structură socială şi exprimă o conştiinţă a unicităţii lor, precum şi a identităţii separate ca grup".
Pe de altă parte, există numeroase voci care subliniază potenţialul opresiv al comunitate Pentru unii gânditori, comunitate este deosebit de periculoasă, raportat în principal la libertatea individuală. în lumea academică, termenul naşte suspiciuni pentru că poate fi asociat cu loialităţi restrânse, opuse universalismului eticomunitate[1]
Selznick (2002) exprimă principiul animator al comunitate drept „uniunea solidarităţii şi a respectului", principiu ce are o foarte mare importanţă practică. în diverse organizaţii care nu sunt comunitate (în afaceri sau în mediul militar) se încearcă producerea sentimentului de comunitate prin falsificarea principiului acesteia. S-a observat că oamenii lucrează sau luptă mai bine, acceptă mai uşor disciplina, cooperează mai eficace dacă, pe lângă control, simt şi protecţie, şi respect.
Comunităţile ocupaţionale se bucură de o atenţie deosebită din partea unor gânditori datorită importanţei pe care o au pentru achiziţia de către relaţiile de grup a caracteristicilor specifice comunităţilor. Salaman (1974) defineşte două tipuri de astfel de comunităţi. Un tip este reprezentat de comunitate „cvasi"-ocupaţionale, comunitate care sunt rezultatul existenţei unei arii sau al unui loc de muncă izolat geografic ori segregat spaţial, dominat de o singură firmă sau industrie. în astfel de cazuri, modelele de interacţiune asemănătoare celor din comunitate trebuie să apară, vrând-nevrând. Orice va reduce autosuficienţa regiunii va conduce la o dezagregare a comunitate Ne vom ocupa însă de al doilea tip, de ceea ce considerăm a fi adevă­ratele comunitate ocupaţionale, ce rezultă din specificul activităţii membrilor şi nu din simpla izolare geografică. Elementele definitorii ale comunitate ocupaţionale sunt următoarele : membrii acestora se văd pe ei în termenii rolului lor ocupaţional; imaginea lor despre sine este centrată pe rolurile ocupaţionale pe care le au, astfel încât se văd ca poliţişti, tipografi etcomunitate, şi ca oameni cu anumite abilităţi, calităţi şi interese; membrii acestor comunităţi ocupa­ţionale împărtăşesc un grup de referinţă; în fine, ei se asociază cu şi îşi fac prieteni mai degrabă din alţi membri ai comunitate ocupaţionale. în aceste condiţii, între activitatea profesională şi activităţile nonprofesionale nu apare nici o barieră.[2]
Pentru mulţi gânditori americani, schimbarea socială - înţeleasă în sensul în care Tonnies vedea trecerea comunitate -societate - ar fi sinonimă cu distrugerea comunitate Chiar dacă unii consideră acest proces ca fiind regretabil, el este totuşi asumat ca inevitabil. Astfel, se prezintă o relaţie simplă şi directă între trecut - caracterizat de prezenţa comunitate - şi prezentul în care comunitate s-a pierdut sau se pierde. Şi totuşi, există mulţi care consideră că nu trebuie să vorbim de colapsul comunitate, ci de schimbarea acesteia. Deşi echilibrul dintre comunitate şi societate s-a schimbat, comunitate nu a dispărut niciodată. în pofida conotaţiei în general pozitive a termenului, imaginea comunitate a fost afectată în diverse momente de schimbările petrecute în domeniul muncii, de spectrul fenomenelor corelate, precum alienarea ş.a. Specialiştii din diverse domenii au contribuit şi ei la această deteriorare prin ideea eroziunii, declinului, crepusculului sau eclipsei comunitate.[3]


[1]Tudor Pitulac, „Comunitate”, in Cătălin Zamfir, Simona Stănescu (coordonatori), Enciclopedia dezvoltării sociale, [Iasi],  Editura Polirom, 2007, p.118.
[2] Tudor Pitulac, „Comunitate”, in Cătălin Zamfir, Simona Stănescu (coordonatori), Enciclopedia dezvoltării sociale, [Iasi],  Editura Polirom, 2007, p.119.
[3] Idem, p.120.


Niciun comentariu: