Pagini

miercuri, 30 mai 2012

Tudor Bibescu



Tudor Bibescu era un tânăr liniștit, care nu supăra pe nimeni, dar nici nu reușea să aibă un prieten căruia să-i poată spune ce are pe suflet și ce gânduri îl frământă. Oamenii ca el nu știu dacă are vreun rost să aștepte Crăciunul, nici dacă este bine că se apropie aniversarea propriei zile de naștere. Îi era indiferent dacă afară e cald sau frig, dacă meteorologii anunță lapoviță sau zile caniculare. Începuse, îndată ce împlinise treizeci de ani, să nu se mai mai simtă deranjat de singurătate și se mulțumea cu întâlnirile întâmplătoare cu foștii colegi de liceu și de facultate, iar nopțile și le petrecea alături de femei cărora nu le promitea nimic și de la care nu avea nicio pretenție.
Profita cât putea de viață, fără să aibă sentimentul că ia de la ea cât ar fi putut să-i ofere. Era bine și așa: avea un apartament proprietate personală, moștenit de la părinți, și o slujbă care nu-i dădea bătaie de cap – jurist consult la o mică fabrică de confecții, situată în vechiul centru al Bucureștiului, botezat pompos după schimbarea regimului „Centrul Istoric”. Din adevăratul centru istoric nu mai rămăsese însă mare lucru în picioare. Nu fusese prea trainic încât să facă față deselor schibări de domnitori, incendiilor, jafurilor, cutremurelor și sistematizărilor incoerente. După ocupația sovietică, magazinele, micile prăvălii, zidurile care  mai rămăsese  cu acoperiși deasupra trecuseră în proprietatea statului. Când bunurile sunt ale statului, e ca și când ar fi ale nimănui. Prin anii șaptezeci ai secolului trecut, odată cu sistematizarea ceușistă, clădirile fuseseră intenționat lăsate în paragină, se se obișnuiască orice bucureștean că mai bine ar să fie demolat totul, să scape Capitala de focarul de mizerie din centru. Nu-i venise însă ceasul dispariției toatale, edilul șef al republicii socialiste era interesat pe moment de o altă zonă a Bucurețiului, situată pe un teren mai sigur, iar în casele ridicate pe terenurile stăpânite cândva de voievozi, boieri și boiernași, negustori și meseriași locuiau acum, de-a valma, bucureșteni rămași fără casă în urma demolărilor, provinciali pripășiți, țigani de toate soiurile, de la hoți de aluminiu până la șuți de buzunare.

Niciun comentariu: