Uneori mă întrestează ploaia,
(Nu că aş fi
melancolic,
Dar mă udă),
Alteori mintea
pare că stă pe loc,
Iar gerul îi dă
ocol
În sensul acelor
ceasornicului,
Care pare mai
logic
Decât sensul
Geometric.
Şi n-am unde să
plec,
Şi nu vreau să
plec,
Şi nici nu mă
gândesc
La plecare.
Ceva trebuie să
fac, totuşi,
Ca să nu rimez,
ca un poet mort,
Pe totuşi cu
Trotuşi,
Şi privesc pe
fereastră.
Aha,
Dintracolo va
veni lumina plină
Ca un cornet de
îngheţată
Din visul unui
prunc
Cu temperatură.
Ca sânul unei
fecioare din Grecia
Înventat şi
lustruit de ucenicul
Unui scupltor
celebru
Care nu mai avea
vin în cupă
Şi a turnat forma
sânului
În dealuri
perfecte.
(Mai căutam o
comparaţie,
Aproape o
găsisem,
Dar n-o mai
scriu).
Tocmai a răsărit
Soarele.
Fiule,
Când îţi dă ocol
melancolia,
Priveşte spre
porţile cerului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu