De îndată ce
au cucerit Dacia, romanii au început organizarea ei administrativă, folosind
din plin buna experienţă căpătată în provinciile cucerite anterior de-a lungul
câtorva secole. Dacia a fost proclamată provincie imperială şi aşezată sub
puterea unui LEGATUS AUGUSTI PRAETORE. Suficient de mare, în 119, sub împăratul
Hadrian este împărţită în două provincii (Superioară şi Inferioară), iar în 133
în trei: Porolissensis, Apulensis, Malvensis. Se întemeiază oraşe noi, iar
Sarmisegetuza capătă dreptul italic, privilegiul de a nu plăti impozit. Câteva
oraşe de azi sunt înfiinţate chiar atunci de romani: Napoca, Drobeta, Orşova,
Turda, Zlatna, etc.
Nu ne putem
crea iluzia că soldaţii lui Traian erau toţi romani, ci doar cetăţeni romani.
Cetăţenia se obţinea în multe feluri, inclusiv cu ajutorul banilor. Ne confirmă
acest lucru însuţi Pavel, evreu care devenise cetăţean roman. „Deşi Traian
aduse colonii din provincii şi nu din centrul imperiului, el căută întotdeauna
ca să trimită în Dacia elemente romanizate, printre care numai se strecurară şi
de acele în care romanizarea nu prinsese încă depline rădăcini. Mai multe din
oraşele ce contribuiră prin poporaţia lor la colonizarea Daciei, erau colonii
romane sau oraşe mult cercetate de romani. Se ştie însă că dreptul de colonie
nu putea fi acordat decât acelui oraş străin în care se adăpostesc atât mult
poporaţia romană încât să dobândească o fizionomie curat latină”.[1]
[1] A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană,
ediţia a IV-a, vol. I, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1985, p.
29.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu