Unii savanţi contemporani susţin că fiinţele umane există pe Pământ de aproximativ o jumătate de milion de ani. Altora trecutul acesta li se pare prea mare şi mai reduc câteva sute de mii de ani. Cei mai mulţi sunt însă de acord că agricultura, care a constituit condiţiiile de bază pentru o stabilizare într-un teritoriu anume, nu a existat mai înainte de 12.000 de ani, iar ceea ce putem numi civilizaţie datează de aproximativ 6.000 de ani.[1] Această din urmă cifră, evident aproximativă, rezultă şi din genealogiile din Scriptură. Dacă metoda stabilirii vârstei prin C14 este corectă, atunci trebuie să admitem că şi înaintea acestor 6.000 de ani au exista crescători de vite şi agricultori stabiliţi în anumite zone de pe glob şi care, fără să fie migratori, s-au mişcat pe arii întinse. Numai pornind de la aceste date putem face ipoteze şi să tragem concluzii, fie acestea provizorii. Altfel avem doar „idei”. Dar orice încercare „de a da o reprezentare sensibilă a poziţiei Ideilor faţă de lucruri e lipsită de sens. Termenii platonicieni de separaţie, umbră, copie trebuie luaţi în sens metaforic. Ideea nu are extensiune, nici durată, ea nu este nici în spaţiu, nici în timp. Ea nu e nici „în afară", nici „înăuntrul" lucrurilor. Ea este, în raport cu lucrurile, un principiu imaterial, constitutiv, un în-sine, despre care Platon crede că e „separat" în sensul că nu e de ordinul fiinţării lucrului şi deci de neasociat cu fenomenalitatea (sensibilă) a lucrului. E ceva independent de orice lucru, de orice materialitate, dar care face ca lucrul să fie ceea ce este. Termenul de „separat" înseamnă: în timp ce lucrul este undeva, Ideii nu i sc poate ataşa nici un atribut cu caracter topografic, cum. ar fi cel de „undeva"; înseamnă incompatibilitate cu spaţialitatea, temporalitatea sau corporalitatea; sau, a fi în-sine, a se autosatisface, a nu fi subordonat. Raţiunea de a fi a lucrului, atîta cît este, c decisă de universal.”[2]
sâmbătă, 19 mai 2012
O fi existând preistorie şi presocietăţi?
Unii savanţi contemporani susţin că fiinţele umane există pe Pământ de aproximativ o jumătate de milion de ani. Altora trecutul acesta li se pare prea mare şi mai reduc câteva sute de mii de ani. Cei mai mulţi sunt însă de acord că agricultura, care a constituit condiţiiile de bază pentru o stabilizare într-un teritoriu anume, nu a existat mai înainte de 12.000 de ani, iar ceea ce putem numi civilizaţie datează de aproximativ 6.000 de ani.[1] Această din urmă cifră, evident aproximativă, rezultă şi din genealogiile din Scriptură. Dacă metoda stabilirii vârstei prin C14 este corectă, atunci trebuie să admitem că şi înaintea acestor 6.000 de ani au exista crescători de vite şi agricultori stabiliţi în anumite zone de pe glob şi care, fără să fie migratori, s-au mişcat pe arii întinse. Numai pornind de la aceste date putem face ipoteze şi să tragem concluzii, fie acestea provizorii. Altfel avem doar „idei”. Dar orice încercare „de a da o reprezentare sensibilă a poziţiei Ideilor faţă de lucruri e lipsită de sens. Termenii platonicieni de separaţie, umbră, copie trebuie luaţi în sens metaforic. Ideea nu are extensiune, nici durată, ea nu este nici în spaţiu, nici în timp. Ea nu e nici „în afară", nici „înăuntrul" lucrurilor. Ea este, în raport cu lucrurile, un principiu imaterial, constitutiv, un în-sine, despre care Platon crede că e „separat" în sensul că nu e de ordinul fiinţării lucrului şi deci de neasociat cu fenomenalitatea (sensibilă) a lucrului. E ceva independent de orice lucru, de orice materialitate, dar care face ca lucrul să fie ceea ce este. Termenul de „separat" înseamnă: în timp ce lucrul este undeva, Ideii nu i sc poate ataşa nici un atribut cu caracter topografic, cum. ar fi cel de „undeva"; înseamnă incompatibilitate cu spaţialitatea, temporalitatea sau corporalitatea; sau, a fi în-sine, a se autosatisface, a nu fi subordonat. Raţiunea de a fi a lucrului, atîta cît este, c decisă de universal.”[2]
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu