Până vor ajunge (sau nu vor ajunge) arheologii şi antropologii la un acord privind locul - ori cel puţin continentul – apariţiei primatelor, începem prin a afirma o realitate demonstrată: în Grecia şi în zona centrală a Balcanilor, economia producătoare de hrană a apărut în prima jumătate şi la mijlocul mileniului al VII-lea î.e.n.; este o afirmaţie fără echivoc a savantei Marija Gimbutas, care precizează că perioada anterioară neoliticului este slab reflectată în descoperiri arheologice.[1]
Dacă pornim de la primele
scrieri în care găsim referiri la ceea ce se numeşte astăzi globalizare, în cartea
„Geneza” („Facerea”) descoperim o primă împărţire a populaţiilor. Moise,
considerat autorul Pentateucului (numele primele cinci cărţi ale Vechiului
Testament), oferă o dare de seamă a ţinuturilor în care s-au aşezat cei trei
fii ai lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. Ne vom opri doar asupra lui Iafet, fiul mijlociu
– se pare - din care se trag popoarele indo-europene. El este tatăl lui Gomer,
Magog, Tubal, Meşec şi Tiras.[2]
Despre urmaşii lui Tiras se ştie că s-au aşezat în jurul Mării Negre, lucru pe
care îl confirmă, printre alţii, Josephus,
care justifica astfel şi numele tracilor. ("Thirasians" - Thracians.).
Xenophanes
şi Herodot îi cunosc pe urmaşii acestora , numindu-i geţi, plasându-i în
acelaşi loc, de unde au coborât de-o aparte şi alta a Istrului (Dunărea).
Aproape toţi istorici îi consideră a fi iranieni. Nu veneau direct din Iran,
pentru că sarmaţii iranieni erau la Don mult înainte de secolul VI î.e.n, şi ajung la
Dunăre prin sec. II - I î.e.n. „Cel puţin tot trei secole le vor fi trebuit şi
sciţilor ca să ajungă de la Volga şi Caspica pînă la Nistru şi Carpaţi.”[3]
[1] Marija Gimbutas, Civilizaţa Marii Zeiţe şi sosirea
cavalerilor războinici. Originea şi dezvoltarea celor mai vechi civilizaţii
europene, Bucureşti, Editura Lucreţius, 1997, p. 15.
[2] “Geneza” (Facerea), în Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi
Noului Testament, cap. 10, vers. 2-3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu