Pagini

joi, 31 mai 2012

Batșeba



Cred toți că fiul meu îl jelesc
Aplecat la pământ, eu doar aud ritmul pământului, sufletul lui
din care s-a luat un pumn
ca să fiu plămădit.

Si e pământul roşu,
Ca părul unei zâne
întâlnită
peste mii de ani,
din care şi ea va fi
plămădită.

Voi face un copil din cuvinte,
îi voi da numele Pace,
aceeaş pace care
asigură viaţa oceanului.

Nu pe cel mort îl plâng,
Dimineaţă Fecioară,
pe viitorul tău Solomon,
care va iubi
până se va regăsi
în
seninătate.

In cerul senin,
în luna roşie
ca părul tău,
în ochiul tău de cafea,
în versul
O deşertăciune a deşertăciunilor.

Dar de ce a zis că totul e deşertăciune.
Totul?
Atunci şi deşertăciunea e
deşertăciune,
mi-a zis un intelept.

Rămâne că nu sunt deşertăciune
cuvintele
tale.

Iata, aş striga,
dacă m-ar auzi cineva, tocmai veneam de la Ierihon
şi am văzut o femeie frumoasă,
avea asfinţit în loc de plete,
picioareele erau ca piscurile din munţi
glasul ca al apei de munte
şi bineînţeles ca m-am oprit.

O clipă, nu cât am vrut,
fiindca m-a cuprins întunericul
şi m-am trezit în şeanţ
(un fel de-a zice m-am trezit,
ameţit sunt şi acum
şi nu ştiu dacă m-a orbit lovitura la cap sau
lumina ochilor ei.

Si dacă nu apari tu,
samaritean milos,
să ma ridici fără să mă întrebi
de unde veneam, unde mă îndreptam
şi de ce m-am oprit
adică de ce nu m-am îndreptat
şi am altoit drumul cu o poftă.

Asadar dacă nu apari tu să mă apuci de mână
cine va mai întelege pilda
cu un samaritean care trecea pe-acolo.

Trercea din întâmplare
sau
ştia că e un drum
care atrage ca pofta
ca lumina
ca păcatul

Ca eu, cel
care se caută pe sine
şi aşteaptă
să se găsească
întru
inima ei bună
ca o floare
ce se deschide pentru închidere.

Şi închisă fiind m-a primit.

(2001)



Niciun comentariu: