Nevoia de slavă

Cum să păşesc înainte, domnule,

Înapoi sau în lături

Fără să ridic mai înainte

Fruntea spre cer.

Mi-e tare grumazul

Şi obosită mintea,

Picioarele se târâie

Ca mânul abia născut

Şi scăpat din placenta

Nesiguranţei,

Dar tot îmi îndrept şalele.

Aşa,

Acum totul e în regulă:

Văd norii cum desenează

Hrana săracului,

Cum caută să adape flămândele vite,

Cum prigoria caută

Hrana să-ţi laude viaţa.

Cucul e tocmai

Unde l-am lăsat aseară:

Nici aproape

Ca să mă plictisesc

Prin iluzia cunoaşterii,

Nici departe

Încât să obosesc

Desluşindu-i sensul.

Ies din multele tentaţii

Înclinând fruntea

Spre pământul

Născut de tine

Pentru mine.

Osana,

Fiul lui David.