Ion Pillat, Călușarii

Potop se revarsă pe luncă seninul.

 Să frigem iar mielul hoţeşte, pelinul

Să-1 bem sub umbrare de frunze sub care

 Lumină de soare se cerne-n pahare.

Iubito, îmi adă ulciorul cu vin —

Din vremuri bătrîne cu basmul sabin,

Să-mi chemi în poiană la umbră de-arţari,

Cu regele mut, cei cinci căluşari.

Se-nşiră cu steagul; cu toţii deodată

 Pornesc, stînd pe loc, o fugă ciudată.

Piciorul lor, iute cum e căprioara,

 Nu-1 prinde nici naiul, nici dibla, nici vioara.

în alb, cinci mesteacăni se leagănă-n vînt.

Stă mortul lor rege întins pe pămînt

Şi-n juru-i se strîng şi iar se desfac

Cinci aripe albe de lebezi pe lac.

Acuma, spre seară, e jocul mai lesne.

Cu pene de soare din creştet la glezne,

Cinci flăcări lumina o scad şi p suie,

 în umbră strigînd-o pe vreo cărăruie.

E goală poiana, e gol şi paharul.

Azvîrle iar noaptea cu stelele zarul.

M-oi duce, m-oi pierde, ca jocul latin —

Iubito, îmi adă ulciorul cu vin.