Mergeam pe marginea drumului,
Îngustă margine,
Nebătută,
Cu infiniți colți de lupi
Presărată.
Sângerau tălpile,
De buricele degetelor
Nu am știut niciodată să am grijă,
Călcâiele loveau ghimpii uscați,
În jurul gleznelor
Se strângeau rugi.
Domnule, am zis unui frate mai mare,
Ai putea să-mi spui de ce mai latră câinii,
De ce mai primesc pietre în trup,
Palme peste ceafă
Și sunt contrazis când am dreptate.
Nu a stat mult pe gânduri
Înțeleptul,
Cred că avea gândit de mult răspunsul
Fiindcă-l trăise
Din nou și din nou.
Mi-a spus că multe îți pot ierta oamenii,
Dar nu acceptă să fii fericit.
Și eu, însângeratul, o țin de atunci
Într-o continuă veselie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu