Poem pentru Lucian Blaga

Lasă-mă, s-adorm, Creola,

Cu gândul la poetul

Din Lancrăm,

Cel care gândea dimineața

Eternitatea,

Iar seara împerechea stelele după culori.

După miezul nopții,

Când adormeau

Chiar și poetesele,

Zbura peste Dunăre,

Lua cele trei brațe

De la vărsare

Și recrea spațiul

Grădinii rămasă fără stăpâni.

Despre fericirea

Din paradis

Vorbea în cuvinte din petale de cireși

Pe care le împletea ca pe firele de mătase

În șase, șaizeci și șase

Ca să aibă hoții de inimi

Cum și ce să lege

Când îi îmbată dorul.

Dacă adorm,

Citește-mi ceva despre

Lumina care ia în brațe

Sufletele

Logodite

Cu veșnicia credinței.