Sora mea, poem de Ioan Alexandru

 „Nici unul dintre voi cei de-o vârstă cu mine

nu poate s-o cunoască pe sora mea mai mare;

nici eu n-o ştiu decât din somn şi uitare.

Pe-o vreme ceţoasă într-o toamnă pierdută de mult

a murit înainte de a mă naşte eu

şi astfel grăbi venirea mea

în locul lăsat de ea pe lume.

De-aceea sunt şi mai înalt,

crescut în prelungirea ei,

şi am ajuns mai repede la vârsta îndoielii.

Mă pregătesc de toamnă în plină primăvară

şi vara gerul iernii în oase îl ascult.

Golul surorii mele îl port eu în lume,

când voi muri, am să fiu mort de mult.”

                        (Sora mea)[1].

---

[1] Ioan Alexandru, Viaţa deocamdată, Bucureşti, Editura Tineretului, 1965, p. 23.