Cum erau fiinţele de pe aici – animalele şi oamenii – ne spune Aristotel (384 —322 î.e.n.): „Au păr drept (vietăţile) cu umiditate multă, căci la acestea lichidul curge, nu picură. Din această cauză, sciţii din Pont şi tracii au păr drept, căci atât ei înşişi, cât şi aerul care-i înconjoară sânt umezi" (Naşterea animalelor, V, 3).
Cam aşa ar fi fost ţăranul român, dacă ar fi să dăm crezare spuselor lui Aristotel ori ale lui Ovidiu, dar ele nu pot fi luate ad-literam. Pe Aristotel, în cele de mai sus, nu-l putem crede pe de-a-ntregul fiindcă nu trecuse pe aici, scria din auzite, cum s-ar spune, şi, în plus, era interesat de întregul lumii, nu se pierdea în amănunte. Iar nefericitul Ovidiu nu scria pentru viitorii cercetători ca noi, ci pentru prietenii lui de la Roma. Poate chiar pentru urechile împăratul Augustus, care-l exilase şi de la care aştepta îndurare şi aducerea lui acasă din lume barbară. Exilatul – oricare - e sensibil şi nu se bucură de ce vede într-o ţară în care a fost aruncat fără să-l întrebe cineva dacă-i place.
În plus, Ovidiu avea toate motivele să nu-i placă spaţiul şi clima noului (şi veşnicului, cum se va dovedi) domiciliu forţat: trăise toată viaţa în Sud, sub Soarele odihnitor al Cetăţii eterne, iar picioarele lui nu simţiseră până atunci pământul îngheţat, erau obişnuite să calce doar dalele de marmoră ale palatelor imperiale. Aici, la Tomis, dalele de marmoră sunt de gheaţă: „Cînd însă trista iarnă îşi arată hâda ei faţă/şi pămîntul s-a făcut alb de gerul ca marmura,/ cînd se dezlănţuie Boreas (Crivăţul — n.n.) şi se aşterne zăpada sub Ursă;/ populaţiile acestea par strivite de axa polului care tremură.” (Tristia (Tristele) şi Epistolae ex Ponto (Scrisori din Pont).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu