Din cîntece fără ţară — vol. II

"Eu sunt oftatul care plînge

Acolo-n satul meu din deal,

Sunt ţipătul muiat în sînge

Al văduvelor din Ardeal.

Sunt solul dragostei şi-al urii,

Un visător de biruinţi,

Ce port blesteme-n cerul gurii,

Drept moştenire din părinţi.

Eu m-am desprins dintre morminte,

Din cripte umede şi reci,

De unde-aducerile-aminte

Ţin strajă unui gînd de veci.

Şi cu fiorul care poartă

 Pe cei încrezători în fraţi,

V-am plîns la fiecare poartă

Durerea morţilor uitaţi.

Azi simt cum noaptea se coboară

Pe dimineaţa mea de ieri,

Cum cîntul meu se înfăşoară

În giulgiul veşnicei tăceri...

Şi printre voi îmi duc povara

Stropit de rîs şi de noroi,

Căci vai de cine-şi pierde ţara

Ca să şi-o ceară de la voi..."


Octavian Goga