În tinereţe, cînd nu-mi cunoşteam adevăratele limite ale puterii, am încercat să mi-l iau model pe Mircea Eliade. Mai tîrziu, cînd mi-am dat seama de adevăratele lui dimensiuni, m-am jenat. Astăzi încerc să înţeleg ce ar fi putut să stea la temelia, oricît de şubredă, a unei asemenea ambiţii. Poate că visul. Avem cu toţii dreptul să visăm şi s-ar putea să nu fie o ruşine prea mare dacă ne vrem mai frumoşi, mai inteligenţi, mai morali şi mai talentaţi. Mircea Eliade e printre primii care ne învaţă că omul are nu doar limite, este dotat şi cu nebănuite forţe, adesea obscure, neştiute nici de el nici de alţii. Sînt cunoscute de Dumnezeu, pentru cei din spaţiul mediteranian, sînt cunoscute de alţi Zei şi alţi Atotputernici, pentru cei de pe alte paralele şi meridiane, sînt cunoscute de alţi Părinţi, pentru cei de pe alte tărîmuri. In spaţiul şi timpul create de Mircea Eliade este posibil orice. Cu o singură condiţie, simplă, dar nu comodă : să se respecte legile. Legile acelei lumi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu