„Lectura operei lui Noica (incluzând aici şi publicistica) trece prin câteva din ecluzele acestei aventuri livreşti şi existenţiale, nescutită însă de unele derapări în utopie. Era însă utopia gânditorului care credea că un popor poate rezista numai prin şi întru cultură. La care se adaugă şi faptul că opera lui Noica este şi un elogiu al posibilului în regatul căruia există omul: „Totul este să-ţi păstrezi posibilul, o margine de posibil. Prin posibilul din tine te iubesc oamenii, în tinereţea ta, prin realul tău îi întristezi aproape întotdeauna". Corolarul: „Splendoarea vieţii este realul cu posibil cu tot, aşadar desăvârşirea şi cu o aură de săvârşiri posibile"2.
' V. eseurile din Adsum (1940), dar şi textul Cunoaştere şi asceză (1943), acest din urmă discurs rostit de Noica la Cernăuţi, în plin război, dezvăluind un episod extrem de semnificativ al vieţii sale de recluziune spirituală deliberată. Sunt aici argumente care impun o redimensionare a viziunii creştine a filosofului (şi, implicit, a gazetarului), precum şi deconstrucţia unor raţionamente care au „decretat" pripit, fără rezerve, un anume oportunism creştin al publicistului, dar şi un oportunism ideologic al filosofului. Ne-au întărit mai mult convingerea, pe care am expus-o in nuce într-o „cărticică" despre Noica (1994), mărturisirile cercetătorului şi scriitorului Antonie Plămădeală, mitropolit al Ardealului, pe care le vom invoca de altfel în cercetarea de faţă - v. Antonie Plămădeală, „«Rugul Aprins» - moment de spiritualitate românească", în Saeculum, nr. 3-4, 1995 (serie nouă).!
Ion Dur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu