Alb, alb, alb.
Inima mea bate în ritmul
Ceasornicului univesal,
Moțăie agățată de creanga nemuririi
Și uită sulițele care i-au trecut
Prin preajmă.
Alb, alb, alb.
Ce mâini delicate ai, iubito,
Cum transformă ele răutatea
Oaselor bătrâne
În izvoare cristaline:
Dune de fulgi unicolori
Ca alunecarea pe o melodie,
Odihnitor-săltăreață,
Din castelul vienez.
Alb, alb, alb.
Îngerii au ieșit la plimbare
Și-și dau binețe
Atingând vârful aripilor
Nepătate vreodată.
Alb, alb, alb.
Tătăl a lăcrimat din nou
Din prea multă iubire
Și păcatul lumii a amorțit.
Alb.
Alb.
Alb.
Lasă-ți fruntea sărutată de puritate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu