„Articolul 27 din Tratat obligă pe români să despăgubească pe toţi cetăţenii Aliaţilor lezaţi în ceea ce priveşte bunurile lor mobile şi imobile din ţară; bunuri deja confiscate de sovietici în perioada tratativelor de armistiţiu ca pradă de război şi, oricum, cedate anterior de aliaţii vestici în cadrul înţelegerilor din 9 octombrie 1944 de la Moscova şi prin cele de la Yalta şi Potsdam, unde învingătorii îşi împart şi unele bunuri ale învinşilor.
Anglo-americanii iau tezaurul german, cedând sovieticilor instalaţiile industriale şi bunurile de altă natură din estul Europei. Articolul 9 al Tratatului de pace atestă de altfel renunţarea vestică la ceea ce i-a aparţinut în Estul sovietizabil: revendicările vor fi formulate mai târziu, ca şantaj, atunci când românilor li se vor condiţiona relaţiile internaţionale normale şi unele bilaterale de compensaţii pentru vechi datorii antebelice şi de război. Practic, România va plăti Uniunii Sovietice şi aliaţilor datorii de 5-10 ori mai mari decât cele reale şi convenite iniţial.
La 10 februarie 1947, cei patru delegaţi români la Conferinţa de pace semnează, după cum s-a cronometrat, în 90 secunde, un document de acceptare a criminalizării ţării lor în urma şi din cauza modului cum s-a sfârşit un nedorit al doilea război mondial.”
Marian Popa, Istoria...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu