"Începutul veacului se caracterizează printr-o mişcare naţionalistă, izvorâtă din ideologia lui Eminescu, amestec de criticism junimist şi de misticism naţional. Problema neamului nostru trezise în junimişti un interes mai mult raţional; în Eminescu găsise însă o rezonanţă mult mai adâncă.
În conştiinţa lui, prezentul se legase de un trecut simţit ca o realitate; evoluţionismul junimist se prefăcuse în reacţionarism şi simplele consideraţii asupra valorii sociale a ţărănimii, într-un misticism ţărănesc cu totul deosebit de junimism. Sub aceeaşi formă a solidarităţii naţionale prin tradiţie şi a exaltării păturii rurale, ca o unică realitate socială şi în aceeaşi expresie lirică şi pamfletară, ideologia, pe bază mai mult sentimentală, a marelui poet a reapărut în pragul veacului şi în mişcarea Sămănătorului, pentru care dezgroparea publicisticii lui uitate a luat importanţa unui moment istoric. Fără ecou real în momentul producerii sale, ideologia eminesciană şi-a răscumpărat timpul pierdut; pusă în circulaţie prin mişcarea sămănătoristă, continuată apoi prin oameni şi acţiuni felurite, ea trăieşte şi astăzi în toate manifestările naţionaliste ce se reclamă încă de la „actualitatea lui Eminescu“.
Nu se poate începe studiul atmosferei acestei epoci decât prin precizarea rolului Sămănătorului şi, mai ales, al lui N. Iorga (mai 1903—aprilie 1906), animatorul sensibilităţii lui literare.”
E. Lovinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu