„Chiar înainte de 1770, un Constantin Mavrocordat nu era mai încântat decât atunci când, din Paris, i se recunoşteau tendinţele „filosofice“, când auzea pe cutare abate de la Paris vorbind de opera lui legislativă. Al doilea Mavrocordat, cu cele mai bune intenţii, a eliberat, teoretic, juridic, dar nicidecum economic, căci aceasta nu era în mijloacele sale, pe ţărani, el a interzis ca ţăranii să fie consideraţi ca neliberi, ca „vecini“, cum ziceau moldovenii, ca şerbi, „rumâni“, cum se zicea în Munteania: nu mai existau pentru el decât locuitori rurali, care aveau aceleaşi drepturi la libertăţi ca şi boierii.
Când greci trăind în Germania dedică vreo carte domnului din scaun, acesta plăteşte. Sub raportul cultural, fanarioţii preţuiau aceste lucruri ca foarte mari izbânzi faţă de acea opinie publică occidentală care ea dădea certificatele de cultură şi idealitate. Orişice stăpânitor, fie că este creştin, fie şi sultanul din Turcia — ca acel Selim al III-lea care a încercat să schimbe total împărăţia turcească, dar a fost omorât, planurile lui fiind reluate apoi de un Mahmud — era legat de această judecată „filosofică“ a Apusului.
Prin anii 1750, anume turci, judecând puţintel cum judecau oamenii din Paris, doriseră un fel de participare a poporului la conducerile statului.
Prin urmare, când conştiinţa apuseană pătrunde în regiunile răsăritene, o ocupaţie militară capătă şi ea alt sens decât înainte; oamenii administrează după alt model, în alt spirit. Şi nu se poate domn care să vină de la Constantinopol, unde vechea influenţă italiană era înlocuită din ce în ce mai mult cu influenţa franceză — un Ioan Calimah putuse foarte bine să fie mare dragoman ştiind numai greceşte şi italieneşte, pe când după 1770 nu se poate fără a cunoaşte limba franceză — şi să nu aducă aceleaşi preocupaţii, aceleaşi tendinţe. Cunoscătorul de limbă franceză citea fireşte cărţile franceze, jurnalele şi revistele franceze pe care le cumpărau şi domnii noştri, care aveau abonamente la revistele din Apus şi comunicau, dacă nu înseşi foile, extrase din ele, la Constantinopol, fiind chiar puşi într-adins ca prin abonamentele acestea şi prin delegaţi ai lor, bine plătiţi, care stăteau de obicei la Viena şi la Varşovia, italieni sau francezi, să informeze împărăţia.”
N. Iorga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu