Dintr-un jurnal găsit în tomberon

”Vorba cu Nimeni scris cu majusculă n-am învăţat-o la şcoală, o ştiu de la Mili. Acum o să mă răzbun pe ea, deşi nu e frumos ce fac, şi n-am să-i scriu numele cu y, cum o trecuseră părinţii la primărie şi cum semna afurisitele de lucrări de control şi  tezele trimestriale din timpul liceului; doar ea avea pe y în nume, de parcă mi-ar fi fost vreo grecoaică de la Salonic.
Cu Mili am fost timp de patru ani colegi la liceul Mihai Voevod, dar n-am reuşit să ne cunoaştem bine, ca să nu spun aproape de loc. Parcă nici nu ştiam unul de existenţa celuilalt. Eu eram cel mai tânăr elev din clasă şi nici cu fizicul nu stăteam grozav: eram slab şi puţin bâlbâit, numai bun să devin ţinta tuturor glumelor, ceea ce s-a şi întâmplat. Ea era înaltă şi silitoare, cea mai bună la învăţătură, deşi, în sinea mea n-o consideram vreo deşteaptă, dar nu era treaba mea de ce lua o notă maximă când eu i-aş fi dat doar nouă pentru cele câteva cuvinte rostite lângă tablă. Ceva mă deranja însă în legătură cu ea: tot timpul era înconjurată de băieţi, glumea cu toţi, se uita la fiecare ca la un posibil partener de viaţă, iar faptul că  nu reuşeam să-mi dau seama de cine-i place cu adevărat mă enerva. Nu eram gelos pe colegii care-i roiau în jur, fiindcă nu ştiam ce-i aceea gelozie, iar  despre iubire nici atât.”