Domnule, mă urmăresc deșerții
(Firele acelea de nisip
Din care se formează deșertul
Și dispar în neant
Când sufli tu)
Și se agață ca sinucigașii
De pingelele
Ghetelor mele.
Și niște fii de voievozi, domnule,
Pe care i-ai pus paznici la hotare
(Să mănânce o pâine de la domnie
Și să nu mai poftească
La schimbatul regelui)
Îmi numără pașii
Și spun fecioarelor
Că nu le e pe plac
Mersul meu leolin.
Spune-le, Domnule,
Că nu mi-e teamă de ei
Și că nici umbra lor
Nu mă înspăimântă,
(Arată-le cum zilnic trimite în văzduh
Nimicuri asemeni lor
Coșul de la odaia în care se face foc
Pentru baia Regelui).
Tu știi cel mai bine,
Domnule,
Că numai de tine mă tem
Și că doar drumul tău
Îmi atrage tălpile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu