Tu zâmbeai ca o cireașă,
Ochii străluceau a dimineață,
Genele se jucau ca un vechi evantai,
N-aveam habar de ce lăcrimam.
Alunecai pe drum ca sania
Sub fulgi mari cât oul de prepeliță,
Pământul devenea covor
Să nu te împiedici,
Iar eu mă ştergeam pe furiș sub o pleoapă.
Ai trecut fără zgomot
Cum se crapă de ziuă
Fără ca iarba să se ofilească,
Fără s-o ia la vale pământul,
Firescul se topise în firesc.
Și devenisem amar.
Mult timp am crezut că nu mă observi,
Că nu știi cu cine te încrucișezi
Pe îngusta poteca.
Era lumină ca în mijlocul sălii de bal
Și abia atunci am observat
Lacrima ta alunecând.
Brumă pe obrazul de caisă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu