Șapte văi și-o vale lată,
Mai vino, mândro, o dată,
Cât e poarta despicată
Și cățeaua e legată.
Că am să te caut eu
Cum am făcut-o mereu,
Iar acuma chiar nu vreu
Că mi-e trupușorul greu.
Și iar verde mărăcine
Strigă lumea după mine
C-am avut vite mulțime
Și-acum banii sunt la tine.
Dar eu știu, și știe-o lume
Apa rea nu face spume,
Eu mi te-am păstrat cu glume
Și-o punguță cu alune.
După ce spărgeam aluna
Mă lăsai să-ți apuc mâna,
Iar când eu ți-arătam luna
Tu cereai s-aduc cununa.
N-am adus-o, c-am plecat
M-a gonit tata din sat
Și-am ajuns la Calafat
Slab ca plopul cel uscat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu