”Dar cauza 23 august nu este bine să aibă natura unui efect. Ideea publică trebuie să fie aceea că mulţi au contribuit la acest act, având ca atare dreptul de a-şi aroga unele pretenţii. Eroismul oportunist individual trebuie combinat cu monopolul organizat, necesar unei viitoare participări la conducere şi supravieţuire. Unei multitudini sincronice de nuanţe interpretative i se adaugă în ţară o variaţie de accepţie provenind dintr-o unică şi exclusivă sursă — istoricii personali ai partidului comunist căruia i se trimit teze şi date de la Moscova. Pe lângă cele amintite, anul 1946 oferă contribuţia lui Constantin Pârvulescu: Adevărul asupra lui 23 August (Scânteia, nr. 485-486,27-28.3.1946). Această sursă e remarcabilă prin univocitatea ei: actul de la 23 august a fost unul naţional, neinspirat din afara ţării (Miron Radu Paraschivescu, întoarcerea acasă, idem, nr. 610, 28.8.1946). La această opinie se va renunţa oficial circa trei decenii, actul „eliberării de sub jugul fascist" fiind determinat de glorioasa Armată Roşie, ale cărei prime unităţi „de avangardă" apar în Bucureşti la o săptămână după 23 august, pentru a mai elibera o dată Capitala autoeliberată.
Desigur, armata e un instrument: „colonie şi pepinieră de carne de /««"vândută de burghezo-moşierime imperialiştilor vestici, îşi datorează eliberarea Partidului Bolşevic sovietic, conducătorul de avangardă al proletariatului mondial, precum şi maturizării interne a partidului comuniştilor din România (Ana Pauker, 23 August, Editura PCR, 1949, pag. 8, 9). Se atribuie în această primă perioadă oarecare importanţă unor gărzi de muncitori înarmaţi şi unor antifascişti şi patrioţi fără nume. Epoca naţionalismului dezvoltată după instalarea în fruntea partidului şi ţării a familiei Ceauşescu renunţă la contribuţia decisivă a armatei sovietice, repunând în drepturi forţele interne cele mai abstracte, prin excluderea persoanelor şi organizaţiilor politice eliminate de comunişti în procesul de preluare a puterii. Formula-definiţie-slogan referitoare la acest eveniment devine din tot mai complicată terminologic: în 1986 se fac referinţe la „a 42-a aniversare a glorioasei revoluţii de eliberare socială ţi naţională, antifascistă şi antiimperialista" (Scîntela, nr. 13.685, 22.8.1986). Un titlu este: 23 August — act de voinţă, de luptă şi biruinţă al poporului condus de partid (id.., nr. 13.686,23.8.1986), definirea in extenso aparţine lui Nicolae Ceauşescu: „înfăptuirea revoluţiei din August 1944 a constituit rezultatul luptei Partidului Comunist Român, de unire a clasei muncitoare, a ţărănimii, intelectualităţii, a tuturor forţelor naţionale pentru apărarea intereselor întregului popor, a integrităţii şi independenţei patriei noastre."(idem, an 55, nr. 13673, 8.8.1986). După 1965, se cunosc şi alte imagini ale evenimentului, definite printr-un bizar caracter de clandestinitate oficială: militari decrepiţi şi activişti instruiţi sunt trimişi în instituţii şi întreprinderi, ca să expună în adunări generale versiuni mai "curajoase" nepublicate, şi ele false, având funcţia de a avantaja partidul unic local şi de a diminua rolul sovietic.
Nişte Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944 (1979) de Aurel Simion, volum interzis după tipărire, câteva colecţii de documente trunchiate editate în ţară şi câteva cărţi stipendiate în străinătate au tot raţiuni de verosimilizare arhivistică a imposturii. Altfel, fără să existe un singur studiu obiectiv despre această lovitură politico-militară, conducerea comunistă a ţării va cere scriitorilor să evoce, să reconstituie şi să cânte marele eveniment care a schimbat din temelii ţara şi pentru o nouă vecie destinele oamenilor.”
Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu