În cadrul culturii române, au existat preocupări timpurii pentru definirea limbii române şi când s-a constat originea ei latină, învăţaţii au simţit nevoia să se laude cu această nobilă origine. Şi aveau şi motive. Limba română devenea, într-un fel, moştenitoarea limbii căreia dăduse omenirii pe Augustinus, Iulius Caesar, Cato cel Bătrân, Cicero, Horaţiu, Juvenal, etc,etc.
Prin conştiinţa apartenenţei poporului român la moştenirea imperiului roman, literatura italiană devenea o literatură soră, căci italiana era ca şi noi, moştenitoarea aceluiaşi tezaur (sau invers, dacă se doreşte: româna alături de italiană, şi nu numai…).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu