G. Călinescu despre câteva personaje ale lui Caragiale

”Cetăţeanul este turmentat fiindcă poporul este astfel în concepţia autorului. Turmentat vrea să zică delirant, în veşnică excitaţie iraţională, mistic. Cetăţeanul turmentat este un mistic. 


Caracteristică vieţii mistice este supunerea, fără probleme logice, la o autoritate străină, la o dogmă. Pentru Cetăţeanul turmentat, zeul sublim în absurditatea lui e gu­vernul. De la el aşteaptă, cu vădită voluptate de a se supune, mesaje pentru cine să voteze. Toţi eroii din O scrisoare pier­dută au acest cult al guvernului, totuşi într-un anume mo­ment se produce un mic proces de reflecţiune.

 

Farfuridi şi Brînzovenescu apar ca protestanţi, propunînd lupta „contra guvernului”. 


Protestant este şi Caţavencu, întrucît aparţine unei fracţiuni independente şi e şi liber-pansist. Cu toate acestea, nici unul din aceşti trei nu se pun sub flamura neagră a lui Lucifer, nu tăgăduiesc dogma, de vreme ce aşteaptă cu nerăbdare telegrama de la Bucureşti. Ei au doar o mică veleitate exegetică, protestantă, în cuprinsul religiei. 


Însă, faţă de încercările de Reformă ale celor trei, Cetăţeanul turmentat este un catolic fervent, „mai catolic decît Papa”, cum se obişnuieşte a se spune în această epocă, ştiut fiind că papi ca Leon X arătau o simpatie neacoperită pentru păgînătate.”